Pe de altă parte, la termenul de marţi a fost prezentă în sala de judecată executorul judecătoresc Paula Şomâldoc, care însă nu a făcut declaraţii după amânarea cauzei.
Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a fost trimis în judecată de Parchetul General, pe 6 aprilie, sub acuzaţia de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, două fapte de ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, în dosarul evacuării sediului PRM.
Potrivit unui comunicat remis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), din probele strânse de anchetatori a reieşit că, pe 4 ianuarie, cu prilejul punerii în executare silită a unui titlu executoriu privind un imobil situat în Bucureşti, Sector 1, Corneliu Vadim Tudor s-a împotrivit executării prin ameninţare şi exercitarea actelor de violenţă fizică împotriva executorului judecătoresc şi smulgerea din mâna acestuia a documentelor legale de executare, pe care le-a aruncat.
În aceleaşi împrejurări, spun anchetatorii, europarlamentarul a agresat fizic şi a smuls cascheta unui agent de poliţie care făcea parte din efectivele de poliţişti care au acordat sprijin legal executorului judecătoresc pentru executarea titlului executoriu. De asemenea, C.V Tudor l-a agresat fizic şi l-a bruscat pe un comisar de poliţie care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, susţin anchetatorii.
Mai mult, potrivit PÎCCJ, pe durata actului de executare Corneliu Vadim Tudor a proferat cuvinte şi expresii şi a comis acte, gesturi şi manifestări care au adus atingere bunelor moravuri, fiind de natură să creeze indignare şi dezaprobare. Comportamentul său a ajuns la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul numeroaselor materiale de presă şi au produs scandal public.