Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost ridicat de procurorii anticorupţie, miercuri, din faţa sediului CJ, şi dus la audieri la DNA, pe numele său existând mandat de aducere, iar surse judiciare afirmă că acesta a opus rezistenţă în faţa anchetatorilor.
Pe numele lui Nicușor Constantinescu a fost emis un mandat de aducere, astfel că acesta a fost ridicat, miercuri, în jurul orei 13.30, din faţa sediului Consiliului Judeţean, el încercând să li se opună anchetatorilor.
La ora transmiterii acestei ştiri, Constantinescu este audiat la DNA, unde a ajuns între timp şi avocatul său, în condiţiile în care şeful CJ ar fi refuzat să dea declaraţii în faţa anchetatorilor.
Conform unor surse judiciare, Nicuşor Constantinescu ar fi vizat într-un dosar în care sunt cercetate mai multe persoane suspectate de plăţi nelegale din bugetul public.
Aceleaşi surse afirmă că până la acest moment Constantinescu nu ar avea o calitate procesuală în acest dosar, dar că era necesară audierea lui la DNA- Serviciului Teritorial Constanţa.
Nicuşor Constantinescu se află la cel de-al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, câştigând alegerile din iunie 2012 cu peste 60 la sută din voturi.
Nicuşor Constantinescu, în vârstă de 47 de ani, a intrat în politică în anul 2000, când a candidat pentru funcţia de consilier local, fiind în echipă cu Radu Mazăre, care avea să căştige Primăria.
Patru ani mai târziu, Constantinescu a devenit preşedinte al Consiliului Judeţean din partea PSD, funcţie pe care avea să o păstreze şi în 2008, dar şi în 2012, când a fost reales.