NATIONAL: Peste 900 de deţinuţi au participat, de la începutul lunii februarie,la activităţile de deszăpezire | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Peste 900 de deţinuţi au participat, de la începutul lunii februarie,la activităţile de deszăpezire

Peste 900 de persoane private de libertate, care execută pedeapsa în regim deschis şi semideschis au ajutat începând cu luna februarie la deszăpezirea a zeci de drumuri şi obiective din ţară, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), printr-un comunicat.

Persoanele private de libertate au ajutat voluntar la deblocarea a sute de maşini şi persoane blocate în trafic, au curăţat trotuare şi străzi principale de circulaţie din diferite zone ale ţării sau au degajat căile de acces în spitale, şcoli, grădiniţe, cămine de bătrâni, instanţe de judecată sau alte instituţii. De asemenea, au participat şi la deszăpezirea adăposturile pentru animale (adăpostul de la Glina) sau a stadioanelor din Capitală.

Astfel, penitenciarele: Bucureşti Jilava, Timişoara, Focşani, Oradea, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi, Tulcea, Brăila, PMT Craiova, Botoşani, Vaslui, Târgu Jiu, Slobozia, Drobeta Turnu-Severin şi centrele de reeducare Găeşti şi Târgu Ocna au reuşit să contribuie, alături de autorităţile locale şi judeţene, la gestionarea situaţiilor în aceste zile în care s-au înregistrat fenomene meteorologice extreme.

"Participarea persoanelor private de libertate la acţiuni de acest gen are ca scop dezvoltarea spiritului civic şi a sentimentului de apartenenţă la societatea civilă, formarea unei atitudini pozitive faţă de muncă şi creşterea stimei de sine", se arată în comunicatul ANP.

În continuare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor îşi arată disponibilitatea, de a ajuta autorităţile publice locale, prin punerea la dispoziţie, în regim de voluntariat, de forţă de muncă specială (persoane private de libertate, care execută pedeapsa în regim deschis şi semideschis). Cu ajutorul acestora s-ar putea interveni, şi în zilele următoare, la degajarea căilor de comunicaţii, deblocarea căilor de acces în instituţii publice (instanţe de judecată, spitale, şcoli etc.) şi a altor spaţii afectate de ninsori, precizează ANP.

Astfel de activităţi se desfăşoară cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului justiţiei nr. 420/C/22 februarie 2011, privind condiţiile în care persoanele condamnate pot presta muncă pe bază de voluntariat, a normelor legale în vigoare şi dispunerea măsurilor de siguranţă specifice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro