NATIONAL: Percheziţii în cazul unei reţele de trafic de minori şi proxenetism destructurată de DIICOT Suceava | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Percheziţii în cazul unei reţele de trafic de minori şi proxenetism destructurată de DIICOT Suceava

Opt percheziţii au avut loc, luni, la Suceava şi Botoşani, fiind vizate 21 de persoane acuzate de trafic de minori şi proxenetism, procurorii DIICOT Suceava afirmând că acestea au racolat nouă tinere, şase dintre ele minore, pe care le-au obligat să se prostitueze atat în ţară, cât şi în străinătate.

Potrivit unui comunicat al DIICOT Suceava, din februarie 2012 poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava fac cercetări sub coordonarea unui procuror, în dosare penale în care sunt vizate mai multe persoane din municipiul Suceava şi din comuna suceveană Mitocu Dragomirnei, suspectate de trafic de minori şi proxenetism.

Conform anchetatorilor, în perioada 2011-2013 patru bărbaţi cu vârste între 34 şi 50 de ani şi o femeie în vârstă de 28 de ani s-au ocupat de racolarea, cazarea, găzduirea, transportarea, transferarea sau preluarea de tinere pe care le-au obligat să se prostitueze. Banii astfel obţinuţi erau încasaţi, în cea mai mare parte, de cei care racolau tinerele, ei realizând beneficii considerabile din această activitate, susţin anchetatorii.

Membrii reţelei identificau tinere, multe dintre ele minore, aflate în situaţii dificile, cu deficienţe mintale uşoare, provenind din şcoli speciale sau din centre de plasament sau din familii care le asigurau un grad redus de ocrotire şi aveau o situaţie financiară precară.

Anchetatorii spun că tinerelor li se promiteau câştiguri financiare care erau inaccesibile prin alte modalităţi, traficanţii propunându-le să practice prostituţia în folosul lor, urmând să împartă sumele de bani obţinute. Tinerele acceptau propunerile, având în vedere lipsa altor alternative, iar dacă deveneau reticente erau ameninţate sau agresate fizic.

Sursa citată menţionează că membrii grupării au racolat nouă tinere, şase dintre ele minore, patru dintre acestea fiind exploatate atât în ţară, cât şi în străinătate.

Potrivit procurorilor DIICOT, clienţii racolaţi întreţineau relaţii sexuale contra cost cu victimele în imobile închiriate în acest scop sau tinerele erau transportate în diverse zone din comuna suceveană Todireşti sau din municipiul Suceava. În alte cazuri, tinerele erau cazate, prin intermediul unui recepţioner, în camerele unui hotel din Suceava unde întreţineau relaţii sexuale cu clienţii găsiţi de membrii grupării.

Patru dintre tinere racolate au fost transportate în localitatea spaniolă Zamora sau în localităţile italiene Cuneo şi Borgo San Dalmazzo, unde au practicat prostituţia "la stradă" , sumele de bani obţinute fiindu-le predate direct membrilor grupării sau trimise prin transfer bancar.

În acest caz, procurorii au dispus începerea urmăririi penale în cazul a 21 de învinuiţi, iar luni poliţiştii BCCO Suceava, cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean şi sub coordonarea DIICOT Suceava, au făcut opt percheziţii domiciliare în judeţele Suceava şi Botoşani, pentru punerea în executare a 21 mandate de aducere la sediul DIICOT Suceava, pentru audieri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro