Marele premiu la Loto 6/49, de peste 4,5 milioane euro, a fost câştigat la tragerea de duminică, biletul norocos fiind jucat la o agenţie din Târgu Jiu, informează Loteria Română.
Cele şase numere extrase au fost 33, 37, 31, 25, 28 şi 8. Premiul de categoria I a fost în valoare de 20.283.270,27 lei.
Biletul norocos a fost jucat la agentia 18-56 din Targu Jiu ăi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, preţul biletului norocos fiind de doar 14,5 lei.
În cadrul aceleiaşi trageri, la categoria a II-a s-au înregistrat 22 de câştiguri a câte 16.175,30 lei, la categoria a III-a, 1232 de câştiguri a câte 288,84 lei, iar la categoria a IV-a, 21.353 câştiguri a câte 30 lei.
Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 s-a câştigat în data de 1 aprilie 2012 şi a fost în valoare de 12.122.935,78 lei. Anul acesta, premiul de categoria I la acest joc s-a mai câştigat în data de 5 ianuarie şi a fost în valoare de 9.804.041,01 lei.
În conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorii la jocurile de tip loto organizate şi administrate de către Loteria Română au la dispoziţie 90 de zile, de la data efectuării tragerii, pentru a-şi ridica premiul.