Din mulţime s-a scandat "Hoţii!" şi "Aţi distrus România!". Premierul Emil Boc a refuzat să comenteze incidentele. ""Nu vreau să vorbesc despre acest moment. Este Ziua Natională şi ar trebui s-o respectăm şi să o sărbătorim aşa cum se cuvine", a declarat Boc, citat de presa locală.
Şeful Guvernului a afirmat apoi că a ales Alba Iulia pentru Ziua Naţională, deoarece că este un simbol al continuităţii României. "Urez românilor La mulţi ani de Ziua Naţională", a spus Boc, care a continuat afirmând că ştie că populaţia trece printr-o perioadă foarte grea, dar care va fi urmată de revenire economică.
Câteva mii de persoane participă, la Alba Iulia, la manifestările dedicate Zilei Naţionale. Manifestările au început la ora 09:00, cu depuneri de coroane la statuile lui I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, busturile Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, la statuia lui Mihai Viteazu. Programul zilei de 1 decembrie mai cuprinde un Te Deum la Catedrala Reîntregirii, simpozioane, acţiuni şi evenimente sportive, concerte de muzică rock, muzică clasică, jazz, colinde şi muzică populară şi un foc de artificii.
Autorităţile locale din Alba Iulia au pregătit pentru participanţii la manifestări 600 de litri de vin, 7.000 de porţii de friptură şi cârnaţi şi mii de porţii de fasole la cazan. Suma alocată pentru organizarea evenimentelor a fost de aproape 800.000 de lei.
La Alba Iulia au fost prezenţi premierul Emil Boc, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, primarul oraşului Chişinău, Dorin Chirtoacă, liderul PC Daniel Constantin, fostul premier Adrian Năstase, numeroşi oficiali locali şi membri ai partidelor politice.
Preşedintele Traian Băsescu a asistat la ceremoniile organizate la Bucureşti, în Piaţa Arcului de Triumf.