NATIONAL: Guvernul va solicita un audit extern la Departamentul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Guvernul va solicita un audit extern la Departamentul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă

Guvernul va solicita un audit extern la Departamentul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă, deoarece procedurile şi persoanele cu atribuţii din instituţie, pentru care au fost asigurate fonduri, trebuie să fie mai bine pregătite, a anunţat premierul Ponta, după prăbuşirea elicopterului SMURD.

El a precizat, în şedinţa de guvern, că a primit de la Ministerul de Interne primele concluzii ale accidentului şi că vor fi aprobate "primele responsabilităţi care trebuie asumate".

Marţi, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a decis demiterea şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, Viorel Jianu, şi a propus premierului Victor Ponta să îl schimbe din funcţie pe prefectul judeţului, Radu Volcinschi, urmare a problemelor la intervenţia de după prăbuşirea elicopterului SMURD.

Conform procedurii, un prefect este schimbat prin hotărâre aprobată în şedinţa de guvern, care, miercuri, a început la ora 13.00.

"Va fi nevoie în continuare să continuăm să aflăm cum s-a produs şi cum s-a ajuns la această tragedie. Cu siguranţă, şi Parchetul va face ceea ce ţine de atribuţiile legale şi o să vreau pentru Departamentul de Intervenţii la Situaţii de Urgenţă să găsim soluţia unui audit extern, pentru că am investit şi investim foarte mult - şi e foarte bine acest lucru - însă, în final, oamenii şi procedurile trebuie să fie mai bine pregătite atunci când avem situaţii de acest gen", a spus Ponta.

El a adăugat că Sistemul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă trebuie tratat cu respect, deoarece este una dintre instituţiile cele mai eficiente, dar a arătat în acelaşi timp că este clar că nu există "sisteme perfecte" şi că toate trebuie reevaluate şi îmbunătăţite.

"Orice fel de vinovăţie sau responsabilitate va fi cazul va fi asumată", a conchis Ponta.

Marţi, anunţul privind demiterea lui Jianu şi propunerea privind schimbarea din funcţie a lui Volcinschi a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, marţi, într-o conferinţă de presă despre accidentul în urma căruia şi-au pierdut viaţa toate cele patru persoane aflate în elicopterul SMURD prăbuşit luni în lacul Siutghiol.

"Pentru creşterea potenţialului operaţional la nivelul judeţului Constanţa şi întărirea mecanismelor de cooperare la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, domnul viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea a dispus schimbarea din funcţie a şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, colonel Viorel Jianu, şi a propus primului-ministru schimbarea din funcţie a prefectului judeţului Constanţa, domnul Radu Volcinschi, care este şi preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă", a anunţat Dajbog.

La bordul elicopterului se aflau medicul Laura Vizireanu, în vârstă de 39 de ani, asistenta Gabriela Harton, în vârstă de 38 de ani, care era însărcinată, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, de 47 de ani, şi copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel, de 42 de ani. Elicopterul SMURD transportase un pacient cu embolie pulmonară de la Tulcea la Spitalul Judeţean din Constanţa şi se întorcea de la Aeroportul "Mihail Kogălniceanu", unde alimentase cu combustibil.

Operaţiunile de căutare şi salvare au durat peste 12 ore.

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar în cazul elicopterului SMURD prăbuşit, cercetările privind cauzele accidentului în care au murit cei patru membri ai echipajului fiind continuate marţi la locul tragediei de procurori şi criminalişti.

Raportul privind intervenţia care a avut loc pe lacul Siutghiol după prăbuşirea elicopterului SMURD va fi prezentat premierului Victor Ponta de către ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat, marţi, că informaţiile de până acum arată că s-a intervenit în timp util, precizând că primul echipaj a ajuns la faţa locului la ora 16.25, după apelul la 112 înregistrat la ora 16.11.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro