NATIONAL: După ce s-a renunţat la argumentul cu "gerul arctic", Guvernul transferă primăriilor 3,5 milioane lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: După ce s-a renunţat la argumentul cu "gerul arctic", Guvernul transferă primăriilor 3,5 milioane lei

Bugetul pe acest an al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a fost suplimentat de Guvern, din Fondul de rezervă bugetară, cu 3,5 milioane lei, bani care vor fi transferaţi autorităţilor locale pentru finanţarea cheltuielilor urgente specifice sezonului rece.

Transferul de fonduri a fost aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului, prin hotărâre, fără ca Executivul să anunţe aprobarea actului, la finalul şedinţei.

Banii vor fi împărţiţi prin ordin al ministrului de resort, vicepremierul Liviu Dragnea, pe baza solicitărilor fundamentate ale unităţilor administrativ-teritoriale, se arată în actul normativ.

Legea finanţelor publice locale stabileşte că bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului sunt repartizaţi unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, doar pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.

Iniţial, argumentul invocat de Ministerul Finanţelor pentru transferul de bani către primării, prin derogare de la lege, era că, "potrivit prognozei meteorologice", va exista un proces de transfer al maselor de "aer arctic" în Europa, rezultând "geruri anormale" pentru perioada următoare, ceea ce va determina creşterea consumului prognozat de energie electrică şi termică pe perioada sezonului rece.

Ulterior, Ministerul Finanţelor a schimbat argumentul prin care primarii vor încasa, pe final de an, de la Guvern, bani din Fondul de rezervă bugetară, prin derogare de la lege, renunţând la explicaţia cu "gerul arctic" şi motivând de această dată că este nevoie de bani pentru agent termic în sezonul de iarnă.

Astfel, argumentul prezentat acum de Finanţe, după modificarea notei de fundamentare aferente ordonanţei de urgenţă pregătită în acest sens, este că în perioada sezonului rece va creşte consumul de energie electrică şi termică, astfel că pentru autorităţile locale se impune finanţarea unor cheltuieli urgente pentru asigurarea agentului termic pentru populaţie, "pentru perioada friguroasă".

În caz contrar, susţin Finanţele, există riscul ca autorităţile locale să nu poată asigura stocurile necesare furnizării în condiţii optime a agentului termic pentru populaţie pentru perioada friguroasă în anul 2013.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro