Procurorii DNA au descins, marţi, la sediul Primăriei Timişoara, de unde ridică mai multe documente, iar potrivit unor surse judiciare ar fi vorba despre un schimb de terenuri între municipalitate şi două firme private, dar şi despre un contract pentru întreţinerea spaţiilor verzi.
Potrivit procurorului-şef al DNA Timişoara, Tamaş Schiffbeck, marţi, procurorii anticorupţie au descins la Primăria Timişoara pentru a ridica mai multe documente.
"Procurorii DNA Timişoara sunt la Primărie de unde ridică mai multe documente. Mai multe detalii nu vă pot da momentan", a declarat Schiffbeck corespondentului MEDIAFAX.
La scurt timp după ce procurorii au intrat în sediul primăriei, edilul Nicolae Robu (PNL) a părăsit clădirea instituţiei, spunând că merge pe un şantier din municipiu, pentru a verifica stadiul unor lucrări.
Conform unor surse judiciare, descinderile ar avea legătură cu un schimb de terenuri pe care Primăria Timişoara l-a făcut în anul 2012 cu două firme private din oraş, pentru ca societăţile respective să mute o construcţie din sticlă pe schelet din fier, pe care o aveau în proprietate, din Piaţa Victoriei din municipiu.
De asemenea, potrivit surselor citate, percheziţiile ar viza şi un contract încheiat în 2013 de Primăria Timişoara cu o firmă pentru întreţinerea spaţiilor verzi, SC Rogera SRL.
În urmă cu o săptămînă, procurorii DNA au descins la Primăria Timişoara, de unde au ridicat mai multe documente privind finanţarea de către Consiliul Local a echipei de fotbal FC Poli Timişoara.