Preşedintele Traian Băsescu le-a trimis, marţi, o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei, cărora le cere să identifice cele mai rapide căi pentru a permite instituţiilor statului, inclusiv autorităţii judecătoreşti să îşi desfăşoare activitatea în absenţa oricărei influenţe sau obstrucţii.
"În temeiul Art. 80 alin. (2) din Constituţia României, în calitate de Preşedinte al României şi în virtutea atribuţiei constituţionale de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, vă rog să identificaţi, cu respectarea legislaţiei şi a procedurilor parlamentare, cele mai rapide căi pentru a permite instituţiilor statului, inclusiv autorităţii judecătoreşti să îşi desfăşoare activitatea, în absenţa oricărei influenţe sau obstrucţii", scrie preşedintele Traian Băsescu în scrisoarea adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României.
Şeful statului precizează că a luat act de faptul că, în momentul de faţă, la Camera Deputaţilor se află în dezbatere Legea pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse (PLX 162/2013), ce a fost respinsă de Senat în data de 22 mai 2013.
"Cu ocazia votului final, îmi exprim convingerea că parlamentarii vor da dovadă de responsabilitate şi vor avea în vedere că o asemenea măsură nu este oportună, va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupţiei, afectând încrederea în actul de justiţie", spune preşedintele Băsescu.
Traian Băsescu face referire în scrisoare şi la propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor (PLX 656/2013).
"Îmi permit să vă semnalez faptul că operarea unor modificări legislative prin care s-ar crea un tratament preferenţial senatorilor şi deputaţilor în raport cu ceilalţi demnitari ai statului, în materie de integritate şi incompatibilităţi, va afecta activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate şi se va răsfrânge negativ în procesul de monitorizare a Comisiei Europene prin Mecanismul de Verificare şi Cooperare", scrie preşedintele în scrisoarea adresată preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Şeful statului menţionează faptul că Parlamentul a respins mai multe solicitări ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind încuviinţarea începerii urmăririi penale faţă de deputaţii (foşti miniştri) Laszlo Borbely şi Paul-Victor Dobre şi faţă de senatorul (fost ministru) Varujan Vosganian şi cererea Agenţiei Naţionale de Integritate privind încetarea mandatului senatorului Mora Ákos-Daniel.
"Orice încercare de blocare ori tergiversare a activităţii autorităţii judecătoreşti, în perspectiva noului raport de ţară (MCV), va conduce la neîndeplinirea de către România a condiţionalităţilor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare", arată preşedintele Băsescu.
"Am convingerea că veţi depune toate diligenţele pentru consolidarea şi buna funcţionare a statului de drept", se mai arată în finalul scrisorii preşedintelui Traian Băsescu.