"E o abordare permanentă a mea: dacă a furat Vîntu, arestaţi-l! Dacă a furat Blejnar, arestaţi-l! Dacă a furat mama sau fratele meu, să răspundă în faţa legii! Nu am simpatii sau antipatii din acest punct de vedere", a susţinut preşedintele.
Băsescu a admis că şeful ANAF este "asumat" de PDL. "Dacă a venit aşa un mare tehnician, adus cu mari sacrificii şi pus în fruntea ANAF-ului este clar că cineva şi l-a asumat, dar va trebui să răspundă dacă a încălcat legea", a adăugat el.
Preşedintele şi-a exprimat încrederea că dacă iniţialele "S.B." din rechizitoriile arestărilor din vămi se dovedeşte a fi Sorin Blejnar, atunci procurorii "nu-l iartă". " Dar nici nu pot să nu am o observaţie, în condiţiile în care eu l-am cunoscut pe Blejnar acum câteva săptămâni, când am avut cu el o discuţie legată de zarzavaturi, evaziunea cu legume-fructe, deci nu am nicio legătură cu el şi înţeleg că a fost propus în condiţiile în care nu este membru de partid. Nu pot să nu constat un lucru: a fost reclamat tot de oameni care nu au reuşit să-i dea bani, era un afacerist intalian cu tutun sau am văzut la domnul Negoiţă o mare supărare", a spus preşedintele.
"Eu am o singură problemă şi i-aş aprecia dacă s-ar duce şi ar spune la Parchet în primul rând, nu numai la televizor. Eu nu pot judeca pe nimeni şi nici nu-l apăr pe Blejnar, doar am constatat un anume sistem, cei care se plâng au... la fel cum dvs, Realitatea, înţeleg că v-a pus un sechestru", a susţinut preşedintele, căruia moderatorul i-a precizat că Executivul a adoptat o ordonanţă prin care se reeşalonează datorii.
"M-aţi întrebat, v-am spus părerea, hai să încheiem cu Blejnar. Nu vi se pare prea mic pentru nivelul preşedintelui?", s-a adresat Traian Băsescu, susţinând că problemele din vămi nu trebuie focalizate pe declaraţiile făcute despre Blejnar de "posibili infractori". El a explicat că şi în privinţa lui Blejnar poate fi aşteptată o "decizie" din partea premierului, dacă se dovedeşte vinovăţia acestuia.