Potrivit sursei citate, Maria Cristian Mitu, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, este acuzată de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Mircea Dan Radu Sterescu, acuzat de cumpărare de influenţă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, în cursul anului 2009, avocata a pretins şi primit de la Sterescu şi de la o altă persoană, denunţătoare în cauză, 100.000 de euro, în trei tranşe, susţinând că va interveni pe lângă funcţionarii din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti în vederea soluţionării în mod favorabil a unui dosar având ca obiect obţinerea titlului de proprietate şi a despăgubirilor prevăzute de lege pentru un teren situat în Bucureşti.
La data la care a cerut suma de 100.000 de euro, pentru a întări convingerea că banii pretinşi vor fi daţi funcţionarilor din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti în vederea soluţionării dosarului având ca obiect restituirea terenului în baza Legii nr. 10/2001 şi, totodată, pentru a da o aparenţă de legalitate demersurilor sale, Maria Cristina Mitu a fabricat un înscris în care menţiona că cei doi cumpărători de influenţă, în calitate de mandanţi, au hotărât plata către ea, în calitate de mandatar, a sumei de 100.000 de euro, înscris pe care, pe 4 noiembrie 2010, l-a folosit în faţa organelor de urmărire penală, în scopul ascunderii săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.