Avocatul lui Dan Voiculescu au solcitat vineri ÎCCJ retrimiterea la Tribunalul Bucureşti a dosarului în care fostul lider al PC este acuzat de spălare de bani în legătură cu privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) învocând încetarea calităţii de senator a acestuia,
Avocatul a depus la instanţă o adeverinţă de la Senat şi hotărârea Parlamentului. De asemenea, a depus şi dovada că decizia Parlamentului de încetare a calităţii de senator a lui Dan Voiculescu a fost publicată joi, în Monitorul Oficial.
Apărătorul lui Voiculescu a arătat că, iniţial, cauza s-a judecat la Tribunal întrucât acesta avea doar calitatea de membru de partid, iar ulterior, când a devenit senator, dosarul a ajuns la instanţa supremă.
Totodată, avocatul a declarat că infracţiunea de care este acuzat Voiculescu nu are legatură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia. Apărătorul lui Voiculescu a cerut, însă, menţinerea tuturor actelor de cercetare efecuate până în prezent în dosar.
Reprezentantul DNA a susţinut, la rândul său, trimiterea dosarului la Tribunalul Bucureşti, deoarece una dintre fapte, cea de spălare de bani, este de competenţa tribunalului.
Instanţa urmează să ia o decizie vineri cu privire la execepţiile invocate.
Senatorul Dan Voiculescu şi-a anunţat, în 25 iunie, demisia din Parlament, motivând că nu i s-a aprobat un amendament care prevedea dublarea pedepselor pentru evaziune fiscală.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în 2008, pe fostul lider al PC, Dan Voiculescu, alături de fostul ministru al telecomunicaţiilor, Sorin Pantiş, şi alte 11 persoane, pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare. În total, DNA a trimis, pe 4 decembrie 2008, în judecată 13 persoane, considerând că privatizarea frauduloasă a ICA s-ar fi făcut în folosul lui Dan Voiculescu şi s-a realizat prin subevaluarea bunurilor Institutului cu 7.796.198 de euro.
Potrivit DNA, Dan Voiculescu, preşedintele fondator al Partidului Conservator, acţionar majoritar al societăţii "Grupul Industrial Voiculescu şi Compania" (GRIVCO) SA Bucureşti, este acuzat de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată.
Conform rechizitoriului, în perioada 1991-2003, cele 13 persoane au desfăşurat o serie de operaţiuni financiare şi comerciale frauduloase în scopul de a facilita adjudecarea prin licitaţie, de către SC GRIVCO Bucureşti, a pachetului de acţiuni deţinut de ADS la ICA, la un preţ mult mai mic faţă de valoarea comercială reală şi în condiţii discriminatorii, netransparente şi prin subevaluarea activelor şi a titlurilor de participare. Institutul de Cercetări Alimentare a devenit atractiv datorită activelor sale imobiliare valoroase, respectiv terenul în suprafaţă de 36.676,79 mp şi construcţiile în suprafaţă desfăşurată de 9.983 mp, amplasate în zona rezidenţială a lacului Băneasa şi având toate utilităţile în apropiere, susţin procurorii.