Un grup de senatori PSD pregateste modificarea Codului de Procedura Penala astfel incat un politician cercetat pentru coruptie sa nu mai poate fi incatusat, arestat sau adus cu mandat, ci maxim anchetat sub arest la domiciliu. In schimb, se introduce o noua institutie juridica, asa numitul "arest sever", insa masura se aplica doar impotriva celor care comit infractiuni contra vietii, prin care s-au cauzat vatamarea corporala sau moartea unei persoane, infractiuni de trafic de stupefiante, trafic de arme, acte de terorism etc, faptele de coruptie fiind eliminate de la enumerare. HotNews.ro a intrat in posesia propunerilor de modificare a Codului de Procedura Penala elaborate deja intr-un proiect de lege.
Proiectul de lege prevede intai de toate modificarea legii 135/ 2010 privind Codul de Procedura penala si nu a fost depus inca in Parlament.
Modificarile incep cu articolul 202, referitor la "scopul, conditiile generale de aplicare si categoriile masurilor preventive."
Potrivit initiatorilor, arestarea preventiva se dispune in urmatoarele doua forme: arestul la domiciliu sau arestul sever. Acesta din urma, arestestul sever, este un concept nou introdus, care nu exista in vechiul Cod de Procedura Penala.
La art. 208, se introduc doua alineate noi, avand urmatorul cuprins:
"(5) Inculpatul fata de care s-a dispus una din masurile prevazute la art 202 alin (4) lit. a), d) si e), nu este incatusat in nici o imprejurare, cu exceptia celor cercetati pentru infractiuni comise prin acte de violenta, a celor care s-au sustras urmaririi penale, precum si a inculpatilor care s-au opus masurii dispuse.
(6) Masurile luate fata de inculpatul retinut ori arestat, in vederea deplasarii in spatiul public, trebuie sa fie proportionale cu pericolul concret pentru ordinea publica aperciat potrivit art. 223".
Proiect de la Lege pentru Modificarea legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedura Penala
O alta modificare vizeaza eliminarea posibilitatii de a dispune arestul la domiciliu pe baza gradului de pericol al infractiunii. Astfel, se propune modificarea art 218, alineatul doi, care elimina "gradul de pericol al infractiunii".
In noua forma, a articolului 218 alinieatul 2 are urmatorul cuprins: "Aprecierea indeplinirii conditiilor prevazute la alin (1) se face tinandu-se seama de (gradul de pericol al infractiunii se elimina) scopul masurii, de sanatatea, varsta, situatia familiala si alte circumstante personale ale inculpatului".
Initiatorii proiectului de modificare a Codului penal doresc sa dea posibilitatea inculpatilor sa-si aleaga locul unde doresc sa mearga in arest la domiciliu.
Astfel, la art.221 se introduce un alineat nou cu urmatorul cuprins:
"In cazul in care inculpatul locuieste, cu caracter permanent, intr-o alta locuinta decat cea declarata ca domiciliu, la cererea inculpatului, instanta poate dispune ca arestul preventiv la domiciliu sa se aplica in respectiva locuinta".
Pe de alta parte, senatorii PSD care au initiat proiectul de lege prevad conditiile si cazurile de "arest sever". Astfel, la articolul 223 se introduce noi alineate care prevad faptul ca masura poate fi luata in mai multe situatii, insa din enumerarea lor dispare ca prin farmec infractiune de coruptie.
Forma veche din Codul de Procedura Penala:
2) Masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata si daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca acesta a savarsit o infractiune intentionata contra vietii, o infractiune prin care s-a cauzat vatamarea corporala sau moartea unei persoane, o infractiune contra securitatii nationale prevazuta de Codul penal si alte legi speciale, o infractiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, santaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscala, ultraj, ultraj judiciar, o infractiune de coruptie, o infractiune savarsita prin mijloace de comunicare electronica sau o alta infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de 5 ani ori mai mare si, pe baza evaluarii gravitatii faptei, a modului si a circumstantelor de comitere a acesteia, a anturajului si a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale si a altor imprejurari privitoare la persoana acestuia, se constata ca privarea sa de libertate este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica.
Forma propusa in proiectul de lege initiat de cativa senatori PSD
2) Masura arestului sever poate fi luata si daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca acesta a savarsit o infractiune intentionata contra vietii, o infractiune prin care s-a cauzat vatamarea corporala sau moartea unei persoane, o infractiune contra securitatii nationale prevazuta de Codul penal sau alte legi speciale, o infractiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, viol, lipsire de libertate, ultraj, ultraj judiciar sau o alta infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisoarii de 10 ani ori mai mare si se constata ca privarea de libertate este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol concret pentru ordinea publica".
La articolul 224 se introduce un nou alineat cu urmatorul cuprins:
"In aprecierea starii de pericol concret pentru ordinea publica, prin propunerea de arest sever, nu pot fi invocate gravitatea faptei, a modului si a circumstantelor de comitere a acesteia, a mediului din care provine inculpatul si a altor imprejurari privitoare la persoana acestuia, cu exceptia antecedentelor penale".
In fine, senatorii vor sa-i protejeze pe politicieni si situatia in care sunt adusi cu mandat, si elimina practic aceasta posibilitate in cazul infractiunilor de coruptie.
In Codul de procesura penala aflat in vigoare se arata la articolul 265, alin. 2, ca "Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar inainte de a fi fost chemat prin citatie, daca aceasta masura se impune in interesul rezolvarii cauzei."
Or, exact acest articol care da posibilitatea aducerii suspectilor, inclusiv a celor de coruptie, cu mandat, este propus spre modificare. Noua forma suna in felul urmator:
"Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar inainte de a fi fost chemat prin citatie, daca acesta este cercetat pentru o infractiune intentionata contra vietii, o infractiune prin care s-a cauzat vatamarea corporala sau moartea unei persoane, o infractiune contra securitatii nationale prevazuta de Codul Penal si alte legi speciale, o infractiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, viol, lipsire de libertate, ultraj sau ultraj judiciar".
De notat ca, din nou, infractiunea de coruptie nu se afla in enumerare.
Background
Senatorul PSD Georgica Severin a declarat, vineri, 20 martie, la Consiliul National al PSD, ca s-a gresit cu Codul Penal "asumat al domnului Predoiu" si a cerut juristilor din PSD sa prezinte propuneri de modificare a acestuia si a Codului de Procedura Penala, "fara jena ca vor tipa unele ambasade".
"As vrea foarte mult ca noi, ca un partid de stanga, sa intelegm ca s-a gresit cu acel Cod Penal asumat al domnului Predoiu, iar juristii nostri sa vina cu propuneri prin care, fara jena ca vor tipa unele ambasade sau vor striga unii deontologi apropiati de vechea putere, s-o spunem extrem de clar ca avem nevoie de legi care sa faca dreptate si nu razbunare", a declarat senatorul PSD, potrivit Mediafax.
"Invit pe juristii nostri sa se aseze pe Codul Penal si pe Codul de Procedura Penala si sa vina cu propuneri, sa le votam. Nu sa spunem ca, daca ne legam de asta, avem probleme", a adaugat el.
Nu este singurul lider PSD care a pus in discutie modificarea Codului Penal. Tot la Consiliul National PSD, primarul Craiovei, Olguta Vasilescu, a pus in discutie modificarea modului in care este definit abuzul in serviciu. Vasilescu a mentionat ca nu crede ca exista vreun primar in sala care sa nu fi avut o plangere pentru un abuz in serviciu.
"Am concediat mai multi angajati dupa ce am avut cunostinta ca modificau in calculator amenzile, le stergeau din calculator si banii ii bagau in buzunar. Au castigat in instanta toti, apoi au facut plangere impotriva mea pentru abuz in serviciu si dupa alte cateva luni politia pentru frauda fiscala i-a saltat pe toti. Cine a gresit? Eu ca i-am dat afara, instanta ca mi i-a dat inapoi sau politia ca i-a saltat? Asta inseamna ca avem o problema in legislatie. Astazi s-a votat in unanimitate ca orice primar si asa mai departe trimis in judecata sa-si piarda calitatea de membru de partid sau sa fie suspendat. Domnule prim-ministru, s-ar putea sa ne trezim in situatia in care nu vom mai avea in nicio functie de conducere primari, presedinti de consilii judetene, pentru ca, asa cum v-am spus, nu exista posibilitatea pe legislatie asa cum este acum sa scapi de o plangere penala pentru abuz in serviciu", a aratat Olguta Vasilescu.
Pe de alta parte, Parlamentul a respins recent cererea de arestare formulata de procurori pe numele senatorului PSD, Dan Sova. Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, i-a luat apararea senatorului, declarand anterior ca instituția pe care o conduce "nu este fabrică de trimis la eşafod".