Potrivit ANM, atenţionarea meteo va intra în vigoare miercuri la ora 18.00.
Judeţele vizate sunt: Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Alba, Arad, Cluj, Bihor, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Satu-Mare şi Maramureş.
În intervalul mentionat, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi local 10-15 cm şi izolat, mai ales în zona Carpaţilor Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali, 25 cm.
În Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi la munte vântul va prezenta intensificări, la rafală depăşind 50-60 km/h, şi va viscoli ninsoarea.
Meteorologii avertizează că astfel de manifestari se vor semnala temporar şi în restul zonei montane. De altfel, în noaptea de joi spre vineri în regiunile mai sus menţionate valorile de temperatură vor coborî pe arii extinse sub -15 grade.