Adrian Năstase a fost adus, miercuri dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă recursul în cazul contestaţiei făcute faţă de decizia Tribunalului Bucureşti din 26 iunie, care a stabilit că nu există nicio piedică pentru punerea în executare a mandatului de încarcerare.
Tribunalul Bucureşti a decis în 26 iunie că nu există nicio piedică pentru punerea în executare a sentinţei lui Adrian Năstase, iar în aceeaşi zi fostul premier a fost transferat de la Spitalul Floreasca la Penitenciarul Rahova.
Decizia a fost luată după ce IGPR a solicitat Tribunalului Bucureşti să se pronunţe dacă s-a îndeplinit procedura de punere în executare a mandatului de executare a pedepsei în cazul lui Adrian Năstase. Reprezentanţii Poliţiei au arătat că situaţia luată discuţie intră sub incidenţa art.419 alin.2 din Codul de procedură penală, care se referă la împiedicarea punerii în executare a mandatului, în acest caz, din motive medicale.