NATIONAL: Şeful CJ Neamţ: Nu eu am decis alocarea de contracte către fiica mea, dimpotrivă,am cerut rezilierea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Şeful CJ Neamţ: Nu eu am decis alocarea de contracte către fiica mea, dimpotrivă,am cerut rezilierea

Vasile Pruteanu, şeful CJ Neamţ, precizează în legătură cu ancheta ANI în cazul său, că nu a participat în nici un fel la luarea deciziilor autorităţilor subordonate CJ care au acordat contracte firmei fiicei sale şi că dimpotrivă în iulie când au apărut suspiciuni a cerut rezilierea acestora.

Într-un comunicat de presă care se adresează deopotrivă şi locuitorilor judeţului Neamţ, Pruteanu spune: "Nu a existat nici un contract între Consiliul Judeţean Neamţ şi firma C&C FARM; nu am participat în nici un fel la luarea unei decizii cu privire la contractele menţionate; contractele aflate în discuţie au fost încheiate între persoane juridice din subordinea sau coordonate de Consiliul Judeţean Neamţ, care au personalitate juridică proprie, buget propriu şi îşi fac achiziţiile fără nici un amestec al Consiliul Judeţean, cu atât mai puţin al meu, ca preşedinte; pe de altă parte, contractele acestor entităţi cu C&C FARM au fost atribuite şi încheiate ca urmare a participării la achiziţiile publice organizate de autorităţile contractante respective, în conformitate cu OUG 34/2006, deci în condiţii de deplină transparenţă şi competitivitate".

Pruteanu susţine chiar că luna iulie 2011, atunci când aceste contracte păreau să cauzeze suspiciuni a solicitat C&C FARM rezilierea imediată a contractelor în derulare. "Referitor la menţionarea lor în declaraţia mea de interese, precizez că am avut şi am convingerea că nu a existat nici un conflict de interese. Este vorba de o omisiune care se datorează faptului că am considerat că nu se impunea să le trec în declaraţie. Mai mult, în luna iulie 2011, atunci când aceste contracte păreau să cauzeze suspiciuni am solicitat C&C FARM rezilierea imediată a contractelor în derulare (la vremea respectivă, în număr de două), reziliere devenită efectivă la 22 iulie 2011", mai afirmă preşedintele CJ Neamţ.

Vasile Pruteanu spune totodată că prin comunicatul ANI se vorbesc despre "indicii" în legătură cu implicarea sa, lucru care nu-l incriminează. "Cu privire la Comunicatul ANI consider importante şi alte câteva aspecte, care nu sunt doar de nuanţă, ci ţin şi de fondul problemei. ANI nu consideră că ar exista vreun prejudiciu, ci simpla existenţă şi executare a contractelor ar putea genera un conflict de interese; ANI consideră că <există indicii> cu privire la un conflict de interese; ANI utilizează trei formulări de nuanţare: <se constată>, <există indicii temeinice> şi <există indicii>", se mai arată în comunicatul şefului CJ Neamţ.

"Am deplina încredere însă că magistraţii, singurii care au competenţa necesară în astfel de cazuri, vor instrumenta cauza şi vor clarifica dacă <indiciile> se confirmă sau nu", conchide Vasile Pruteanu.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în cazul preşedintelui CJ Neamţ, Vasile Pruteanu, pentru indicii privind posibile infracţiuni de conflict de interese şi fals în declaraţii, potrivit unui comunicat remis vineri presei.

Astfel, Pruteanu în calitate de şef al CJ Neamţ ar fi dat curs aprobării achizițiilor de medicamente și materiale sanitare, în valoare de 512.149 Lei (aproximativ 118.828 Euro), de către CJ Neamț și unitățile subordonate acestuia, de la S.C. C&C FARM S.R.L., societate în cadrul căreia fiica sa, Iulia-Elena Pruteanu, este administrator. În perioada 2010 - 2011, Pruteanu ar fi aprobat un număr de 27 contracte cu S.C. C&C FARM S.R.L., în vederea achiziționării de medicamente și materiale sanitare. De asemenea, ANI a constatat indicii referitoare la posibila săvârşire a infracțiunii de fals în declarații în cazul preşedintelui CJ Neamţ ca urmare a nedeclarării adevărului obiectiv, în declarațiile de interese depuse la data de 11.10.2010 și 14.06.2011, cu privire la contractele de achiziție încheiate, în perioada 2010 - 2011, de către fiica sa, în calitate de administrator în cadrul S.C. C&C FARM S.R.L., cu mai mul

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro