NAȚIONAL: Cum comentează presa internaţională "războiul" dintre Traian Băsescu şi USL | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NAȚIONAL: Cum comentează presa internaţională "războiul" dintre Traian Băsescu şi USL

Noua coaliţie de centru-stânga, aflată la putere în România, a lansat o ofensivă, marţi, în războiul cu preşedintele de centru-dreapta, revocând preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, un vot contestat şi calificat drept "lovitură de stat" de opoziţie, scrie AFP.

 

Presa românească evocă un "Blitzkrieg" pentru a putea controla instituţiile încă deţinute de opoziţie, în timp ce numeroase organizaţii neguvernamentale, între care Fundaţia Soros, sunt îngrijorate, de o săptămână, de "presiunile Guvernului asupra vocilor şi instituţiilor independente", adaugă agenţia franceză.

 

România se confruntă cu o coabitare delicată de la începutul lui mai, când USL a preluat guvernarea, după îndepărtarea precedentului Guvern de centru-dreapta în urma unei moţiuni de cenzură, explică AFP.

 

Războiul s-a deschis în România între noua coaliţie de centru-stânga aflată la putere, Uniunea Social Liberală (USL), şi preşedintele de centru-dreapta, Traian Băsescu, scrie şi cotidianul Le Monde, care preia în mare parte ştirea AFP. De altfel, majoritatea publicaţiilor franţuzeşti, fie că sunt naţionale (Le Parisien, Le Nouvel Observateur, L'Express, Le Point) sau regionale, preiau cu detalii ştirea agenţiei franceze.

 

Postul de radio RFE/RL relatează despre îngrijorările Curţii Constituţionale din România, care îl acuză pe premierul de stânga Victor Ponta că încearcă să o desfiinţeze şi susţine că a notificat autorităţile UE în legătură cu ameninţările la adresa independenţei sale.

 

La rândul său, agenţia americană Associated Press, preluată de numeroase publicaţii şi posturi de televiziune americane sau din Asia, relatează că ambasadorul Statelor Unite în România şi-a exprimat "îngrijorarea profundă" cu privire la ameninţările la adresa "independenţei instituţiilor democratice" în această ţară din estul Europei, unde premierul şi preşedintele sunt implicaţi într-o luptă de putere înveninată.

 

Agenţia Reuters , care abordează pe larg subiectul, concentrându-se în special pe îngrijorările manifestate de Curtea Constituţională şi pe acţiunile celor două tabere aflate în conflict, citează analişti care susţin că acţiunile USL ameninţă statul de drept şi separarea puterilor în stat. Conflictul politic a paralizat efectiv procesul de luare de decizii şi a amânat reforme importante convenite în cadrul acordului de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro