Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Alina Gorghiu, solicită Guvernului să-și asume cauzele problemelor anuale generate de viituri și să prezinte harta defrișărilor ilegale. "Guvernul Ponta trebuie să renunțe la complicitatea cu grupurile de interese oculte din silvicultură și să ia măsuri pentru stoparea defrișărilor ilegale. De ani de zile, românii sunt revoltați de realitatea tăierii masive de păduri din țara noastră, prin abuz și hoție, iar inundațiile ultimelor zile confirmă gravitatea acestei realități.
Nu este nicio coincidență că zonele în care au avut loc defrișări ilegale, în județele Argeș, Vâlcea, Gorj, sunt și cele mai afectate de inundații", declară Alina Gorghiu într-un comunicat remis, joi, Agerpres.
Gorghiu susține că, deși Guvernul, la presiunea PNL, prin fostul ministru Lucia Varga, și-a asumat un Cod Silvic care să schimbe radical actuala situație, în Parlament, PSD a făcut front comun cu grupurile de interese oculte din silvicultură și, prin modificările aduse, a schimbat toate prevederile care stopau tăierile ilegale și defrișările.
Ea afirmă că Guvernul și majoritatea PSD mențin actualul cadru legislativ care tolerează și nu pedepsește eficient ilegalitățile din domeniul forestier. Deputatul PNL completează că, în acest fel, prim-ministrul Victor Ponta și PSD promovează interesele celor care, prin despăduriri ilegale, afectează securitatea națională a României.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.