NAŢIONAL. Pe cine mai trage Voiculescu după el: un academician la DNA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NAŢIONAL. Pe cine mai trage Voiculescu după el: un academician la DNA

Academicianul Alexandru Bogdan, fost președinte al Fundației „Patrimoniu", s-a prezentat miercuri la sediul DNA, unde procurorii l-au anunțat că este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței ori autorității de o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2006-2010, suspectul Alexandru Bogdan și-a exercitat atribuțiile de președinte al fundației în scopul de a favoriza colaboratorii Fundației „Patrimoniu", care și-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esență, în neplata unor obligații contractuale. Prin aceste acțiuni, desfășurate cu ocazia administrării patrimoniului silvic și funciar al Academiei Române, a fost prejudiciat atât patrimoniul privat, cât și bugetul acestei instituții.
Astfel, au fost favorizate mai multe persoane juridice, prin aceea că marea majoritate a contractelor au fost încheiate fără să fie respectate prevederile Statutului Fundației „Patrimoniu" și fără să fie respectată procedura de avizare a actelor juridice încheiate de fundație, conform unei decizii a președintelui Academiei Române.
Unul dintre contractele pentru care procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de academicianul Alexandru Bogdan vizează arendarea a circa 2.000 de hectare către Grupul Industrial Voiculescu şi compania Grivco SA, potrivit referatului procurorilor obţinut de HotNews.ro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro