NAŢIONAL: Dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea ICA, trimis de la ICCJ la Tribunalul Bucureşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NAŢIONAL: Dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea ICA, trimis de la ICCJ la Tribunalul Bucureşti

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, vineri, trimiterea dosarului lui Dan Voiculescu privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) la Tribunalul Bucureşti, după ce a constatat că Voiculescu nu mai este senator.

Instanţa supremă a reluat, vineri, dezbaterile în dosarul în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt judecaţi pentru modul în care a fost privatizat Institutul de Cercetări Alimentare.

Dosarul în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt judecaţi pentru modul în care a fost privatizat Institutul de Cercetări Alimentare va fi judecat de Tribunalul Bucureşti, instanţa supremă admiţând, vineri, cererea lui Voiculescu de declinare a cauzei, în condiţiile în care acesta a pierdut calitatea de senator.

Avocatul lui Dan Voiculescu a cerut, vineri, completului de la Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) care judecă dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare declinarea cauzei la Tribunalul Bucureşti, după ce le-a înmânat judecătorilor hotărârea publicată în Monitorul Oficial care atestă că Voiculescu nu mai este senator.
Totodată, avocatul a precizat în faţa instanţei că în Monitorul Oficial a fost publicată joi hotărârea Parlamentului, devenind astfel oficială retragerea lui Voiculescu. Avocatul a arătat că judecarea acestui dosar nu mai poate continua la instanţa supremă, având în vedere că Voiculescu a pierdut calitatea de senator.

Nazat a explicat că în raport de infracţiunile de care sunt acuzate persoanele judecate în acest dosar, cauza a fost trimisă iniţial la Tribunalul Bucureşti, iar după ce Voiculescu a dobândit calitatea de senator, dosarul a ajuns la instanţa supremă. Avocatul a arătat, totodată, că doreşte menţinerea tuturor actelor de cercetare judecătorească efectuate până în prezent de către magistraţii instanţei supreme.

Procurorul DNA prezent la şedinţă a spus că se impune declinarea dosarului către Tribunalul Bucureşti în raport de faptul că una dintre infracţiuni este cea de spălare de bani, ceea ce atrage cu sine competenţa acestei instanţe.
Totodată, unul dintre experţii desemnaţi în această cauză prezent la şedinţa de vineri a depus instanţei un supliment în legătură cu expertiza efectuată în acest dosar, pe care judecătorii l-au primit cu motivarea că acesta a fost solicitat înainte de invocarea excepţiei.
Senatorul Dan Voiculescu şi-a depus demisia din funcţie, începând cu data de 25 iunie.

La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.
Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, este acuzat de "folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată".
Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Alături de Voiculescu, procurorii DNA i-au trimis în judecată şi pe Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiş, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnişoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene şi Flavius Adrian Pop. Toţi aceştia sunt acuzaţi de complicitate la stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de cea reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar, comisă în acţiunea de privatizare în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Gheorghe Mencinicopschi a fost membru al PC, director general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti. El este acuzat şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro