Bucureştiul şi 33 de judeţe din aproape toată ţara vor fi, din această seară până vineri dimineaţă, sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii, iar pe parcursul zilei de vineri vor rămâne sub avertizare 28 de judeţe.
Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată joi seară şi în noaptea de joi spre vineri, la început în Crişana, Banat, Oltenia şi zonele de munte, apoi şi în cea mai mare parte a Munteniei şi jumătatea de nord a Moldovei.
În aceste zone vor fi averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 50-60 de litri pe metru pătrat.
Avertizarea cod galben, valabilă de joi, ora 18.00, până vineri, la ora 09.00, a fost emisă pentru Bucureşti şi aproape toate judeţele ţării, cu excepţia judeţelor Satu Mare, Vaslui, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa, unde ar putea să plouă, dar pentru intervale scurte de timp. Vineri, avertizarea vizează judeţele din jumătatea de nord a ţării.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.