† CASIAN,
din darul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Dunării de Jos, Preacucernicului Cler şi Preacuviosului Cin monahal şi la toţi binecredincioşii creştini din Arhiepiscopia noastră, har, pace sufletească, ajutor în toate cele folositoare şi duhovniceşti bucurii de Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, Bobotezei şi Anului Nou, iar de la smerenia noastră arhiereşti binecuvântări.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Taină minunată! Veste minunată! Prezenţă smerită a Stăpânului Cerului şi al pământului, într o peşteră. Îngeri, păstori, staul sărăcăcios şi steaua călătoare pe bolta cerească. Mai presus de toate, noapte liniştită, noapte de vis, în ţinutul micii localităţi biblice Betleem.
În acest cadru, deodată ceresc şi pământesc, departe de locuinţele oamenilor timpului, intră o Fecioară Sfântă! Este purtătoarea darului Cerului. Este ea “Cerul” în care a încăput “Cel Neîncăput”. Cel ce a făcut o fecioară preacurată prin dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana se face, din mare iubire pentru noi, Om. Dumnezeu devine Om, pentru că noi oamenii nu mai aveam forţa, voinţa şi demnitatea de a ne împărtăşi de darurile îndumnezeirii. Tatăl, “Care atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L a dat, ca tot cel ce crede în Dânsul să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”, Îl oferă umanităţii, printr o fecioară curată, pe Hristos, în trup. Astfel, Fiul cel veşnic S a întrupat “de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria” şi S-a făcut om, rămânând “Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”.
Prin aceasta, Tatăl ne dăruieşte un nou Adam, născut nu din poftă omenească, ci de Sus, pentru noi, care ne-am contaminat de boala primului părinte, neascultarea de Dumnezeu, ca atitudine pătimaşă, egoistă, trufaşă şi potrivnică iubirii părinteşti. Absenţa iubirii izvorâte din Dumnezeu şi revărsate asupra omului şi a creaţiei, a atras după sine ura, violenţa şi moartea. Împotriva acestora a intervenit, din iubire faţă de noi, Tatăl ceresc, dăruindu-ne un Fiu, devenit Om, pentru a fi solidar cu noi toţi şi pentru a ne reda capacitatea de a ne întoarce faţa către Cer. Fiul întrupat într-un copil, fără tată pe pământ şi fără mamă în Ceruri, uneşte, tainic, dumnezeieşte şi omeneşte, în Persoana Sa, “Cele de Sus, de unde vine toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit”, cu cele de jos, decăzute în suferinţa urii de Dumnezeu, de frate, de om şi de întreaga creaţie. Fiul acceptă smerenia, tocmai pentru a ne ridica la demnitatea de oameni, creaţi după chipul şi spre asemănarea cu Dumnezeu.
În acest sens, înţelegem mai bine de ce ne cere neîncetat să fim şi noi ca pruncii, întrucât starea de pruncie, prin care a trecut Însuşi Fiul cel Veşnic al lui Dumnezeu, făcându-Se copil şi acceptând să se nască din Fecioara Maria, la Betleem, este marea taină a renaşterii noastre duhovniceşti la Botez. “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”. Aşa ni se arată şi nouă “Calea, Adevărul şi Viaţa”, îndreptaţi spre Tatăl, Care aici, pe pământ, ni-L arată pe Fiul Său ca modelul absolut de urmat, pentru a ajunge la Casa părintească, unde ne-a pregătit şi masa reînfierii. Acest înţeles îl exprimă atât de adânc şi înălţător, în acelaşi timp, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae: “Tatăl L-a trimis pe Fiul pentru a ne aduce şi pe noi înapoi la El, tot ca fii iubiţi, ascultători şi reconciliaţi frăţeşte unii cu alţii”.
Iubiţilor,
Fără acest înţeles tainic, dar şi concret în acelaşi timp, nu gustăm nici astăzi, la marele praznic al Naşterii Domnului, dulceaţa cerească a prezenţei Fiului lui Dumnezeu, prin Întrupare, nici în sfintele noastre biserici, nici în casele noastre, nici în sufletele noastre şi mai ales între noi, atât în familie, leagănul existenţei noastre, cât şi în familia cea mare, în societate, în sat, în oraş, în ţară şi în lume! Pătrunşi însă de fiorul tainic al dumnezeieştii prezenţe reale, putem face şi noi pasul decisiv de la singurătatea şi izolarea noastră şi de la concepţiile noastre egoiste, la luminoasa întâlnire cu Fiul lui Dumnezeu “mititel şi nfăşăţel,/ în scutec de bumbăcel”, între noi, dar în acelaşi timp şi în slava Preasfintei Treimi, în cer şi pe pământ, cum ne arată Sfântul Grigorie Teologul:
“Hristos Se naşte, slăviţi-L,
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L,
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”
An de an, la Naşterea Domnului, trăim cu sentimentul că a venit sărbătoarea. Că înscriem o nouă zi importantă în calendarul vieţii noastre şi că aşteptăm un prilej de încărcare a meselor şi de bucurii inter umane. Suntem liberi de sărbători pentru diferitele noastre activităţi cotidiene. De asemenea, ne putem şi relaxa. Astfel de aşteptări omeneşti pot continua. În realitate, însă, Naşterea Domnului nu-i doar o mare sărbătoare organizată bine atât spiritual, cât şi social. Ea este, înainte de toate, Întruparea Domnului Hristos. Este taina cea “din veac ascunsă” şi descoperită nouă, celor ce ne am obişnuit mai mult cu interpretările seculare, uneori prea lumeşti, şi mai puţin duhovniceşti.
Naşterea Domnului este, aşadar, prezenţa Domnului Iisus Hristos, în chip real, palpabil, văzut, confirmat de îngeri, de sfinţi şi de oameni acum 2000 de ani! Hristos este temelia vieţii adevărate, veşnice, care începe aici, cu noi, pe pământ, prin întruparea Sa la Betleem!
Sunt multe posibilităţi concrete de a-L invita, aşadar, astăzi, pe Domnul Hristos, Pruncul de la Betleem, nu doar ca amintire a evenimentului din peştera de acum 2000 de ani, ci ca o autentică întâlnire a fiecărei persoane umane cu Persoana Fiului lui Dumnezeu, întrupat pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. Prezenţa Sa este sesizabilă în fiecare clipă, pentru fiecare dintre noi, dacă Îl invităm, Îl acceptăm şi-L reţinem în “peştera” sufletului şi a trupului nostru, ca, astfel, prin puterea Sa iubitoare, să ne ajute să ne întoarcem cu faţa luminoasă, blândă, iertătoare şi milostivă către semenul nostru, cel de aproape, dar şi către cel pe care l-am îndepărtat din cauza neputinţelor, relelor şi păcatelor noastre, ori el ne-a refuzat, pe fiecare dintre noi, tot din aceleaşi cauze omeneşti.
Precum vă amintiţi, în acest înţeles al petrecerii noastre cu Domnul şi cu semenii reconciliaţi, anul trecut, 2018, Anul Centenarului Marii Uniri şi al Sfinţirii Altarului Catedralei Mântuirii Neamului, am reflectat împreună, păstorii sufleteşti şi fiii duhovniceşti, la veşnicia “care s-a născut la sat”, tot ca dar al Întrupării Mântuitorului! Iar în anul ce-l încheiem, 2019, ne-am străduit, după puteri şi după măsura dragostei, să-L redescoperim pe Domnul Hristos în sufletul ţăranului, de la sat. Câte bucurii, câte emoţii, câte daruri cereşti am contemplat, am descoperit şi am admirat la bunii noştri păstori, preoţi harnici şi evlavioşi, deşi tineri cei mai mulţi, de la sate, în mijlocul propriei familii şi al celei mari, a credincioşilor, în marea majoritate vârstnici. Bătrânii satului rămân învăţătorii, sfătuitorii şi modelele multora dintre noi, prin evlavia, rugăciunea, iubirea de Dumnezeu, de Biserică şi de Neam, tocmai pentru că sunt blânzi şi smeriţi, generoşi, milostivi şi iertători. Le trimitem şi noi astăzi cu toţii, slujitorii şi credincioşii de la oraşe, preţuirea noastră şi încredinţarea de a continua acest frumos program bisericesc îndreptat spre valorile nepieritoare ale ţăranului şi ale satului românesc, întrucât în marea noastră majoritate ne tragem tot din această lume bună şi paşnică, deşi este uneori tristă, bolnavă şi săracă!
Anul ce-l începem, 2020, ne cheamă, prin Sfântul Sinod, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel să aprofundăm în continuare tema educaţiei copiilor în familie, în Şcoală, în Biserică, tot pe aceeaşi coordonată a surselor înţelepte ale tradiţiei sănătoase a vieţii de familie, îndeosebi din mediul rural.
Iubiţi părinţi, dragi copii şi tineri,
La Sărbătoarea Naşterii Domnului, ne regăsim cei mai mulţi dintre noi, în familie. Mergem la biserică, ne cuminecăm. Ne bucurăm unii de alţii, ne regăsim familia care este - cum se exprimă atât de înţelept un mare scriitor, I. L. Caragiale - “patria cea mică, precum patria este familia cea mare; familia este baza societăţii”. Părinţii duhovniceşti duc mai departe înţelegerea aceastei realităţi: familia este biserica de acasă, iar Biserica este cupola tuturor familiilor reunite în comuniune!
În această construcţie divină şi umană, completă şi complexă, ne exprimăm sentimentele de preţuire reciprocă, ne ajutăm frăţeşte şi, mai ales, ne iubim cu iubire cerească, “îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire!”, cum ne învaţă Sf. Ap. Pavel.
Iată de ce Dumnezeu Fiul Prunc ne este atât de accesibil mai ales în slujirea Sa de Învăţător, de Dascăl ceresc, precum l-au sesizat şi primii închinători la ieslea din Betleem, înţelepţii magi de la Răsărit.
Cu atât mai mult ni se revelează nouă, creştinilor, astăzi, în biserici, în casele, în şcolile şi, mai ales, în sufletele noastre, Educatorul desăvârşit Hristos, a cărui pedagogie atât de convingătoare, atât de sinceră şi atât de iubitoare aşează în centrul metodei apropierea înţeleaptă de orice om şi face din orice copil subiectul principal al divinei prelegeri! Hristos Domnul ni-l arată şi nouă astăzi pe copilul, aflat în braţele mamei, în faţa sfintei icoane şi a candelei de acasă ori din biserică şi, mai ales, în faţa Sfântului Potir, ca pe o icoană vie a vieţii pline de nevinovăţie, de iertare, de gingăşie şi de puritate!
Această lecţie începe de la naşterea pruncului, se continuă cu Sfântul Botez, apoi cu şcoala mamei de acasă, trece prin şcoala publică şi urcă spre înţelesurile veşnice, în Biserică! Doar acest parcurs pedagogic este sănătos, din care nu pot lipsi mama şi tata, bunicii, fraţii şi surorile, dascălii şi educatorii, între care nu este posibilă lipsa păstorului blând şi bun - preotul - adesea tată a mulţi copii!
“Există, în acest înţeles, precum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, şi o altă faţă a cuminţeniei (în educaţie - s. n.), să vadă copiii necontenit pe întâistătătorul Bisericii, pe episcop sau preot şi să audă de la acela multe laude, iar tatăl să se mândrească pentru aceasta faţă de toţi. Şi, astfel, povestirile biblice sunt răsplata de la Dumnezeu şi lucrurile bune de care se desfată cei cuminţi, îi vor aduce multă siguranţă”.
Adevărata comoară, aurul vieţii noastre este şi trebuie să rămână educaţia înţeleaptă a copiilor. “Părinţii, şi tatăl şi mama, nu cumva să caute să facă pe fiii lor cu bani şi cu avuţie de galbeni, ci cum să poată să-i facă mai avuţi la smerenie şi omenie, şi la învăţătură, şi la bunătate, şi la înţelepciune, mai multă decât toate!”
În acest sens, învăţăturile bune “se întipăresc în sufletul încă fraged şi nimeni nu le va mai putea şterge atunci când se vor face tari ca o întipărire, precum ceara.”
Mai mult, învăţăturile, sfaturile şi deprinderile bune se vor constitui în adevărate peceţi peste “ceara” curată a sufletului copilului. “Copilul, când este mic, are respect şi de chipul tău şi de cuvintele tale şi de tot ce face! Întrebuinţează cum trebuie superioritatea ta. Tu părinte eşti cel dintâi care te vei bucura de bunătăţi dacă ai un copil bun şi, apoi, te bucură Dumnezeu”.
Cea mai sensibilă parte a educaţiei din familie este deprinderea copiilor cu acceptarea semenului, în care să vadă propria sa persoană. “Pune copilului tău lege ca să nu ocărască pe nimeni, să nu hulească pe nimeni, să nu se jure, să nu înjure, să nu bată, să fie îngăduitor şi bun cu toţi oamenii, să nu iasă prin uşile cele de aur şale gurii sale acele cuvinte urâte şi rele.”
De o mare utilitate în educaţia completă este cultura creştină, dar şi integrarea copiilor în frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu, mai ales astăzi, când li se oferă pe imagini mai mult aspecte virtuale şi nu reale. “Arată-i însă alte lucruri frumoase şi abate-i ochii spre cer, spre soare, spre stele, spre florile pământului, spre pajişti, spre frumuseţile ilustraţiilor cărţilor, spre acestea întoarce-i privirile!”
Întocmai unui artist iscusit, părinţii, mama şi tata, educatorii şi preotul, se cuvine a avea, prin copil, în faţa ochilor, pânza curată, pe care să aşeze culorile unui portret reuşit, valoros şi rezistent, căci “sufletul copiilor este ca pânza albă, care în orice fel se va vopsi întâi aşa va fi până la sfârşit. Aşa şi copiii mici, când se obişnuiesc la bine, cu anevoie se întorc la rău.”
Iubiţi fraţi şi surori, dragi tineri şi copii,
În faţa provocărilor, a lipsurilor, a scăderii natalităţii, a abandonului şcolar, din diverse motive, a exemplelor rele, copiilor li se oferă, din nefericire, o falsă perspectivă asupra vieţii. De aceea, în societatea mult avansată tehnologic şi economic, dar fără modele creştine în educaţie, s-ar impune o mai atentă analiză şi ajutor din partea noastră, a tuturor: părinţii naturali, dascălii, slujitorii Sfintei Biserici, unde ne constituim solidar duhovniceşte într-o şcoală a înţeleptei creşteri spirituale! Doar aşa, împreună, prin rugăciune, prin iubire jertfelnică şi milostivă şi prin mai multă disponibilitate părintească vom reuşi să stopăm unele din multiplele rele ce se petrec şi se perpetuează din cauza lipsei unei educaţii sănătoase.
Sfânta noastră Biserică a dezvoltat multe programe educaţionale împreună cu Şcoala românească, prin susţinerea de către preoţimea jertfelnică, dascălii de Religie şi voluntarii implicaţi în programele “Hristos împărtăşit copiilor” şi “Alege şcoala!”, tocmai pentru stoparea abandonului şcolar şi suplinirea, unde este cazul, a absenţei părinţilor din căminul cald al educaţiei familiale. Dar, cu toate acestea, sunt încă multe de făptuit, bine ştiind că fără copii educaţi în familii trainice, nici Şcoala, nici Biserica, nici societatea nu pot prospera, nici nu şi pot îndeplini îndatoririle lor.
Din inimă, să ne unim, fraţilor şi surorilor, tineri şi copii, în acest vast program de zi cu zi al educaţiei copiilor şi tinerilor, împreună cu ei: ascultându-i, iubindu-i, motivându-i, ajutându-i dezinteresat şi curat, dumnezeieşte, întrucât ei sunt comoara, avuţia şi lumina în viaţa noastră!
“Să ne străduim, dar, să nu adunăm bani, ca să-i lăsăm copiilor noştri, ci să-i învăţăm virtutea - marea investiţie s. n. - şi să chemăm peste ei binecuvântarea lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare bogăţie! Aceasta este bogăţia cea nespusă, cea necheltuită, care sporeşte în fiecare zi bogăţia noastră.”
Printre mulţi tineri şi tinere, Adriana R. ne arată în acest sens: “Important este să fim plăcuţi lui Dumnezeu, pentru că El este Axa centrală a vieţii”, după cum un vestit scriitor confirmă: “Educaţia este pâinea sufletului”.
Toate aceste realităţi sunt dăruite nouă de către Educatorul nostru, Hristos, întrupat la Betleem, coborât din Ceruri în “Casa Pâinii”, “la Betleem colo n-jos!” Să ne crească şi să ne mântuiască pe toţi, “de la tinereţe pân la bătrâneţe”, în familia creştină, în Şcoală, în Biserică, în Ţară, în Europa, în lume! De aceea Hristos, Biserica, Familia şi Şcoala constituie pentru copii “Averea bunei educaţii”!
S-o acceptăm, s-o înmulţim, s-o sprijinim real, la sate, în oraşe, la Dunărea de Jos, în parohii, în mănăstiri, în şcoli, în familii, pe stradă, oriunde şi de către oricine!
“Şi acum te las, / Fii sănătos şi vesel de Crăciun, / Dar, nu uita, când eşti voios, / Române, să fii bun!”, cu toţi semenii de aproape şi de departe, prin orice gând bun, faptă milostivă, în familie, la spital, la cei din penitenciar, dar, mai ales, la bătrânii şi copiii nevoiaşi.
La mulţi ani, cu sănătate, pace, bucurii de Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, Bobotezei şi Anului Nou!
Al vostru, de tot binele doritor şi către Domnul rugător,
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos
