"Anul acesta au fost cele mai liniştite şi cele mai sigure sărbători pascale din ultimii ani", este mesajul general formulat şi remis în spaţiul public de Poliţia Română, tocmai fiindcă nu s-au înregistrat evenimente cu impact major asupra siguranţei publice. Ce-i drept, în aceste zile, la nivel de ţară chiar, s-a acţionat cu efective sporite, mai ales în locurile în care au avut loc manifestări religioase, în zonele cu flux mare de public, precum şi pe principalele artere rutiere.
Şi numărul infracţiunilor cu violenţă s-au situat sub media pe ţară din ultimii ani.
Mici incidente s-au înregistrat, însă acestea n-au reuşit să tulbure sărbătoarea. De exemplu, la Biserica Greacă, în noaptea de Înviere, s-a creat rumoare la un moment dat din cauza câtorva tineri care strigau, înjurau şi deranjau slujba. Un preot s-a oprit din oficiul religios şi a sesizat că tinerii deranjează, însă abia după intervenţii situaţia a revenit la normal. Şi cine n-a înţeles de vorbă bună a fost nevoit să scoată bani din buzunar.
Cititoarea care ne-a semnalat acest caz însă, s-a arătat destul de indignată de incident, asta în condiţiile în care, a ţinut ea să precizeze, toată hărmălaia s-a petrecut exact sub privirile poliţiştilor. Ba, mai mult, la rugămintea preotului de a-i potoli pe gălăgioşi, poliţiştii n-ar fi acţionat chiar din prima, ci numai după ce persoanele din imediat apropiere i-ar fi "ameninţat" că, dacă nu vor lua măsuri, vor suna la 112.
Amenzi pe toate liniile
"În zilele de 1 şi 2 mai, pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii brăileni au aplicat 183 de sancţiuni, în valoare totală de 74.755 de lei. Astfel, poliţiştii au aplicat 69 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 104 sancţiuni contravenţionale, 54 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi două pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, poliţiştii au retras un certificat de înmatriculare şi au reţinut 24 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 4 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 14 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri", ne-a comunicat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.