Năstase spune că discuţia cu Geoană a avut un caracter "pedagogic" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Năstase spune că discuţia cu Geoană a avut un caracter "pedagogic"

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat luni că decizia care s-a luat în legătură cu Mircea Geoană a fost "cea potrivită" şi că discuţia a fost "utilă" şi "pedagogică", disciplina comunicării fiind necesară pentru a nu-i "zăpăci" pe oameni.

"A fost o decizie luată de BPN. Au fost mai multe sugestii, cred că formula la care s-a ajuns, una consensuală, a fost cea potrivită şi cred că am trecut cu înţelepciune acest test a ceea ce putea să fie o fractură inutilă în acest moment şi o temă inutilă de dezbatere", a spus fostul premier.
Năstase a caracterizat discuţia de luni drept "pedagogică". "Cred însă că discuţia a avut şi un caracter pedagogic, ca să spun aşa, şi sunt convins că vom avea de acum înainte o comunicare mai bună, mai coerentă, iar cei care ne urmăresc, care vor să înţeleagă ce vrem să facem în formulele acestea alternative şi în soluţiile pe care le propunem, vor avea satisfacţia de a ne asculta vorbind coerent", a mai arătat el, adăugând că este firească "o disciplină a mesajului".

"Am avut un moment constructiv, o discuţie care a fost utilă. Sensul acestei decizii a fost foarte clar pentru toată lumea, şi anume disciplina comunicării şi grija pentru ceea ce spunem astfel încât să nu-i zăpăcim pe oameni. A fost propunerea care s-a degajat din discuţii şi a fost votată în unanimitate", a conchis social-democratul.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a acceptat ca timp de şase luni să nu mai exprime timp de şase luni poziţii contrare liniei generale a partidului, a declarat luni Victor Ponta, care a adăugat că dacă nu-şi respectă angajamentul Geoană riscă suspendarea sau excluderea.
"Prin decizia BPN, domnul Geoană a acceptat ca timp de şase luni să nu mai aibă poziţii publice faţă de direcţiile pe care PSD le are sau nu. Am stabilit cu toţii în BPN, cu un vot unanim, că în momente atât de dificile pentru România, PSD nu poate avea două direcţii, două volane, două poziţii, una a BPN şi una a domnului Geoană", a spus Ponta. El a precizat că decizia are şi o sancţiune aplicată, dacă Geoană va încălca hotărârea BPN, urmând să fie exclus. "Dacă dl. Geoană va face în continuare declaraţii publice vizavi de poziţiile şi deciziile PSD, va pleca din PSD", a explicat Ponta.

Liderul PSD a afirmat că această sancţiune nu înseamnă retragerea sprijinului pentru Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. "Primul punct pe ordinea de zi a BPN a fost o reconfirmare a faptului că PSD nu va face niciun fel de cerere de revocare a dl.-ului Geoană de la Senat, chiar dacă domnul Geoană nu va mai fi membru PSD", a spus Ponta, adăugând că "interesul partidului e chiar mai important decât interesul personal".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro