"Ai sentimentul că nu mai eşti în Brăila", îmi spune un prieten, mirat de atmosfera sută la sută ne-brăileană din pub-ul "Toate pânzele sus". Într-adevăr, avem de-a face probabil cu prima acţiune culturală (concert) la nivel local care poate fi interpretată ca o lovitură de graţie dată metehnelor organizatorice de factură comunistă ce s-au impus în Brăila ca unic specific cultural (deja cu influenţă de dogmă!) în ultimii 20 de ani. Până şi decorul constituie un caz de New-Age pentru felul în care s-a înrădăcinat la Brăila ideea de concert: reflectoare multicolore, aparate de fum, sonorizare remarcabilă şi o imagistică atipică a scenei - o bandă cu dungi negre şi galbene, ca cele folosite în zonele de risc radioactiv, încadrează scena, creând impresia de ambianţă post-industrială. Evenimentul la care suntem prezenţi? Două concerte rock: trupele "Addiction" şi "789 Art", două formaţii de perspectivă, aflate la început de drum. Localul se dovedeşte a fi neîncăpător. Prima trupă care urcă pe scenă este "789 Art". Timp de aproximativ o oră, Florin Chiriac (voce/chitară), Sabin Oană (chitară), Răzvan Ionaşcu (clape), Iulian Ştir (bass) şi toboşarul-surpriză al serii, Romeo Bunea, directorul Şcolii de Artă "Vespasian Lungu", înlocuindu-l pe toboşarul oficial al trupei, Răzvan Popa, livrează publicului o doză excelentă de funk-rock cu inserturi de alternative californian. Remarcabile sunt vocea lui Florin Chiriac, un mix reuşit de decadentism liric şi fluenţă narativă, şi dexteritatea plină de vigoare a lui Romeo Bunea, care, combinate, oferă o eleganţă britanică sound-ului celor de la "789 Art".
"789 Art", o trupa de perspectiva
Piesa de rezistenţă a serii este trupa "Addiction". Forţa impresionantă şi tehnicitatea precoce, sunt aspectele-cheie ce fac din această talentată trupă brăileană una dintre cele mai promiţătoare tinere formaţii ( atenţie: cel mai mare membru are 19 ani, iar cel mai mic 15!) din fenomenul rock contemporan. Virtuozitatea mettal-core a chitaristului solo, Silviu Paraschiv, bătăile hardcore ale toboşarului Alex Muşat, bassul cu metodică grunge a bassistului Bogdan Iftode şi vocea cu inflexiuni punk-alternative a lui Cristi Dinu (voce/chitară) stârnesc un val de aplauze în rândul publicului, reuşind performanţa de a-ţi induce senzaţia că te afli în Epoca de Aur a progressive rockului, a acelui progressive pur, fără miza grotescă a vreunui management civic, care a făcut din tânăra generaţie a Angliei anilor '70 o amplă mişcare de atitudine artistică.
Una peste alta, evenimentul este unul de Nota 10, atât ca nivel organizatoric cât şi ca prestaţie a trupelor, şi, dincolo de calitatea muzicii, se demonstrează că şi în Brăila, oraş de "şcoală veche", se pot face treburile ca la carte.
