Mutu ar putea demonstra că nu este recidivist | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mutu ar putea demonstra că nu este recidivist

Atacantul român Adrian Mutu, care a fost depistat pozitiv cu sibutramină, ar putea să demonstreze că nu e recidivist şi că primul său test pozitiv din carieră, pe vremea când evolua la Chelsea, a venit în urma unui abuz din partea clubului londonez, informează presa italiană.
"Noutatea situaţiei lui Mutu, depistat pozitiv cu sibutramină după meciul Fiorentina-Bari, de la 10 ianuarie, este faptul că jucătorul român se află în faţa a două posibilităţi. Poate dovedi că prima sa suspendare pentru dopaj, ce i-a fost dictată când juca la Chelsea, a venit ca urmare a unui abuz. Altfel, Mutu va suporta în caz de recidivă toate consecinţele aferente. Şi nu sunt puţine", notează cotidianul Corriere dello Sport.
Potrivit site-ului sportnews24.it, Mutu ar putea încerca să arate că testul antidoping efectuat de Chelsea nu includea şi analiza pentru detectarea cocainei: "Jucătorul român poate în fapt dovedi că testul antidoping neanunţat efectuat la Chelsea nu prevedea analiza pentru detectarea cocainei, lucru care a fost însă făcut. În acest caz, jucătorul ar putea fi acuzat doar de comportament necinstit pentru episodul din Anglia".
Mutu a fost pentru prima oară în carieră depistat pozitiv la finalul anului 2004, pe vremea când evolua la clubul Chelsea Londra. Chelsea l-a achiziţionat, în vara anului 2003, pe Mutu de la AC Parma, contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline şi a renunţat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping, iar clubul din Premier League a decis să ceară la FIFA despăgubiri internaţionalului român.
Corriere dello Sport notează că, în cazul în care va putea demonstra că nu este vorba de o recidivă, Mutu riscă o suspendare de cel mult un an: "În primul caz de utilizare a sibutraminei, ar putea fi, probabil, un proces pentru neglijenţă şi o condamnare care variază de la o simplă admonestare până la suspendarea de maxim un an. În a doua situaţie, jucătorul formaţiei Fiorentina riscă o suspendare între unul şi patru ani. Ceea ce în practică ar înseamna să spună adio fotbalului", menţionează Corriere dello Sport.
Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul cu Bari, din campionatul Italiei, a anunţat, joi, Comitetul Olimpic Italian (CONI).
Sibutramina, substanţă folosită în tratamentul obezităţii, acţionând prin reducerea senzaţiei de foame, figurează pe lista produselor interzise de către Agentia Mondială Antidoping.
Partida Fiorentina - Bari s-a disputat la 10 ianuarie şi s-a încheiat cu scorul de 2-1, pentru echipa gazdă. Mutu a fost titular în acel meci şi a marcat în mintul 38, aducând egalarea pentru Fiorentina.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro