Mutilare în Club "Rebel" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mutilare în Club "Rebel"

* victima încerca să plece din club, în timp ce agresorii blocaseră ieşirea pentru că nu li se permitea accesul în interior * ei aveau interdicţie în club deoarece mai provocaseră scandaluri şi cu alte ocazii * supăraţi că victima a insistat să iasă în timp ce ei "negociau" intrarea, unul dintre agresori i-a băgat un cuţit în ochi, iar ceilalţi l-au lovit cu picioarele * scandalagiii au dispărut apoi fără urmă, fiind daţi în urmărire în baza unor mandate de arestare emise în lipsă

Un brăilean în vârstă de 26 de ani a rămas fără un ochi după ce un necunoscut l-a lovit cu un cuţit pentru că i-a cerut să-i facă loc să treacă. Totul s-a întâmplat la intrarea în Clubul "Rebel", unde agresorii au încercat să pătrundă cu forţa, în timp ce grupul din care făcea parte victima dorea să iasă. Agresorii au fost opriţi la uşă de administratorul clubului întrucât aveau interdicţie în unitate, după ce au mai făcut scandal acolo şi cu alte ocazii. Supăraţi că victima s-a băgat în seamă în timp ce ei "negociau" intrarea în club, unul dintre agresori s-a năpustit cu un cuţit asupra tânărului care vroia să iasă, în timp ce ceilalţi l-au lovit cu picioarele. După ce l-au pus la pământ, scandalagiii au fost scoşi afară din unitate şi au dispărut fără urmă.
Incidentul a fost reclamat în dimineaţa zilei de 3 aprilie, când administratorul societăţii le-a spus poliţiştilor că un brăilean a fost agresat în incinta unităţii, de un grup de tineri. Anchetatorii s-au deplasat imediat la faţa locului şi au stabilit că la orele 04.55, patronul a condus spre ieşire consumatorii care vroiau să plece, deoarece uşa era asigurată pentru că se terminase programul şi, când a deschis-o, a găsit în dreptul intrării patru tineri ce doreau să intre în club, refuzând să se dea din drum. În acest context, între administrator şi tineri a început o discuţie, moment în care unul dintre clienţii ce doreau să iasă din unitate le-a spus acestora să le facă loc. Atunci, tinerii au devenit violenţi şi au sărit pe cel care avusese curaj să li se adreseze, între ei izbucnind astfel un conflict spontan. În câteva clipe, Robert S. (26 de ani) a fost lovit cu un cuţit în zona feţei şi a toracelui de Georgian Oprea, zis "Cocuţă" (22 de ani), în timp ce Cristian Mureş, zis "Bocciul" (22 de ani) şi Ionuţ Mirea, zis "Neon" (25 de ani) l-au lovit cu picioarele.
Clienţii ce se mai aflau la acea oră în club s-au speriat şi au dispărut care încotro. Agresorii au fost scoşi afară de personalul de pază şi de administrator şi s-au făcut de atunci nevăzuţi. Victima a fost transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în urma căreia i-a fost scos globul ocular stâng. Ulterior, medicul legist a concluzionat că tânărului îi sunt necesare 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale, fără a-i fi pusă în primejdie viaţa. Totuşi, victima a rămas cu o infirmitate pe viaţă. Poliţiştii au demarat cercetările chiar din acea dimineaţă şi au audiat martorii, pentru a stabili cine sunt principalii suspecţi de comiterea faptelor. Ei au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, vătămare corporală gravă, lovire sau alte violenţe şi port fără drept de cuţit. "În ziua de 7 aprilie, dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă în lipsă a trei dintre inculpaţi. Reprezentantul Parchetului a admis propunerea faţă de aceştia şi a sesizat instanţa de judecată competentă, dispunând faţă de al patrulea suspect, C.E. (24 de ani) despre care sunt indicii că a săvârşit infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri, să fie administrate şi alte probe", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
Instanţa de judecată a dispus arestarea în lipsă a lui Oprea, Mureş şi Mirea pe o perioadă de 30 de zile de la data prinderii şi încarcerării. Cei trei au fost apoi daţi în urmărire la nivel naţional, munca de capturare a acestora revenindu-le acum poliţiştilor de la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila. Cine poate da relaţii despre prezenţa agresorilor în municipiul sau judeţul nostru este rugat să se adreseze celei mai apropiate unităţi de Poliţie ori să apeleze numărul de urgenţe 112.

13rebel1 Georgian Oprea     Cristian Mureş          Ionuţ Mirea "Numai o persoană drogată poate face aşa ceva"

Unul dintre administratorii Clubului "Rebel" le-a explicat reporterilor "Obiectiv" că incidentul a fost unul spontan, la care nu s-a aşteptat nimeni, mai ales că fusese o seară liniştită şi era spre sfârşitul programului. În plus, chiar înainte cu câteva minute trecuse pe acolo o patrulă de Poliţie, care constatase că nu sunt probleme. Agresorii nu făceau parte din clienţii clubului, în interiorul căruia se mai aflau la acea oră în jur de 10 persoane ce îşi consumau liniştite băuturile, uşa de la intrare fiind închisă de la ora 3.00. La un moment dat, patronii le-au spus acestora că vor să închidă unitatea, iar ei şi-au terminat băuturile şi apoi s-au îndreptat către ieşire. Când administratorul le-a deschis uşa, a văzut că în dreptul ei se aflau mai mulţi tineri ce aveau interdicţie în club, din cauza problemelor pe care le-au provocat anterior. Patronul ne-a explicat că, de cele mai multe ori când veneau acolo aceştia căutau scandal, motiv pentru care, de aproximativ două luni, s-a luat decizia să nu le mai fie permis accesul în interior. "Erau vreo 8 persoane care forţau intrarea în club, încercând să îi convingă pe soţul meu şi pe bodyguarzi să le permită accesul, însă au fost refuzaţi. Unul dintre tinerii care vroiau să iasă, aflându-se aliniaţi de-a lungul scărilor, a cerut să i se dea voie să plece. În acel moment s-a creat o busculadă, unul dintre cei aflaţi în uşă a sărit cu cuţitul, lovindu-l pe tânăr, iar ceilalţi au sărit şi ei şi l-au lovit cu picioarele şi pumnii, împingându-i pe cei care vroiau să plece. Nu eram pregătiţi pentru o aşa ambuscadă şi ne-a luat prin surprindere. S-a creat panică, iar tinerii care vroiau să plece au fugit speriaţi în sală. Agresorii au blocat pur şi simplu ieşirea, au sărit pe acel tânăr, l-au lovit cu un cuţit, deşi el nu a vrut decât să iasă, nu a făcut nimic altceva. Bodyguardul şi soţul meu au încercat să îi potolească pe agresori, am activat imediat butonul de panică şi a venit firma de pază, după care am chemat şi Poliţia", ne-a precizat Marcelica Mihalea, administratorul Clubului "Rebel".
Sursa citată este de părere că administratorii unităţii nu pot fi acuzaţi de nimic în cazul unor astfel de incidente, singura lor "vină" fiind legată de faptul că clubul este frecventat de tot felul de persoane, cărora însă nu le pot face ei educaţie. Mai mult decât atât, în încercarea de a evita astfel de incidente, patronii stau acolo tot timpul şi îşi supraveghează clienţii. În plus, ei cred că acest comportament agresiv porneşte de la consumul de substanţe etnobotanice. "De ani de zile de când sunt în acest domeniu nu am întâlnit asemenea agresivitate ca acum. Tinerii nu mai au conduită, nu mai au respect, sunt extrem de violenţi şi nu mai ţin cont de nimeni şi de nimic. Agresorii cred că erau drogaţi, nu ştiu, dar nu poţi lovi cu cuţitul aşa un om lipsit, practic, de apărare. L-au lăsat într-o baltă de sânge, parcă era un film de groază, nu este posibil aşa ceva. Atâta cruzime vezi numai în filme şi numai o persoană drogată poate face aşa ceva, altfel nu-mi explic. Nici interlopii nu reacţionează cu atâta violenţă. Acei tineri au mai încercat să intre în club, însă nu li s-a permis, au fost chiar la un pas de a-l lovi şi pe soţul meu pentru că nu le-a dat voie să intre. Consumul acestor substanţe etnobotanice probabil le ia minţile, văd că se tot consumă, nu se fac eforturi pentru a se stopa, tinerii se cred grozavi, ca în filmele pe care le văd. Este groaznic ceea ce s-a întâmplat, pentru că l-au mutilat pe acel tânăr", a adăugat Marcelica Mihalea.

Bătăi între tineri în clubul "Rebel"

În Clubul "Rebel" s-au mai înregistrat şi alte scandaluri, despre care patronii spun că au fost "doar un abur" şi că unele dintre acestea nici măcar nu s-au întâmplat în incinta clubului. Ultimul incident s-a produs în noaptea de 9 spre 10 ianuarie, în urma căruia un tânăr a ajuns la spital cu fractură de mandibulă. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 3.00, Iulian B., de 31 de ani, a intrat în conflict cu alte persoane aflate la distracţie în club, care i-au aplicat câţiva pumni zdraveni în faţă. Tânărul a ajuns la spital însă a refuzat să depună vreo plângere împotriva agresorilor, care au fost identificaţi ulterior. Totuşi, în ceea ce priveşte acest incident, patronii Clubului "Rebel" au spus că nici măcar nu s-a întâmplat în incinta clubului şi că tânărul care a ajuns la spital a fost bătut în altă parte, după ce a plecat de la "Rebel".
De asemenea, în august 2010, doi fraţi au fost bătuţi în clubul de pe B-dul Cuza de către alţi trei brăileni. Scandalul a pornit de la unul dintre agresori, căruia nu îi mai ajungea ringul de dans, motiv pentru care a început să se împingă în prietena uneia dintre victime. Un alt scandal a avut loc în primăvara anului trecut, şase tineri brăileni ajungând la Poliţie după ce s-au luat la ceartă în club, lovindu-se reciproc şi distrugând mai multe bunuri din incinta unităţii. Scandalagiii au ajuns pe mâna oamenilor legii, răspunzând penal pentru faptele lor.

13Rebel05Clubul "Rebel" are agenţi de pază autorizaţi şi firmă de pază specializată

Patronii Clubului "Rebel" s-au pus la punct în ceea ce priveşte sistemul de pază. Marcelica Mihalea ne-a informat că agenţii de pază ai clubului sunt angajaţi legal, sunt calificaţi în meseria pe care o desfăşoară, având atestat, şi sunt autorizaţi şi de Poliţie, aşa cum li s-a cerut. În plus, unitatea a încheiat contract şi cu o firmă de pază specializată. Astfel, în club a fost instalat un buton de panică iar agenţii de la firma de pază intervin prompt atunci când sunt solicitaţi, ceea ce s-a întâmplat şi la incidentul de săptămâna trecută. În ceea ce priveşte obţinerea autorizaţiei de funcţionare, patronii clubului au un proces pe rol, instanţa fiind cea care va lua o decizie în acest sens. Surse din cadrul administraţiei locale ne-au declarat că acestui club i-a fost suspendată autorizaţia, din cauza numeroaselor plângeri, însă administratorii au contestat suspendarea, astfel că judecătorii trebuie să dea un verdict. Pe de altă parte, patronii clubului s-au plâns că tot timpul li s-au pus beţe în roate pentru a nu obţine autorizaţia de funcţionare, ei fiind convinşi că cineva, mai precis concurenţa, vrea să îi elimine de pe piaţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro