Proiectul de buget local este stabilit în linii mari, însă forma lui finală va fi stabilită abia după aprobarea la nivel naţional a bugetului de stat general consolidat. Edilul-şef Aurel Simionescu speră ca în şedinţa consiliului local din ianuarie să poată fi votată balanţa generală a veniturilor şi cheltuielilor municipalităţii. "Se preconizează ca bugetul naţional să fie votat undeva în 20 - 21 - 22 decembrie şi atunci noi trebuie să avem pregătită procedura, astfel încât, în termenul legal, adică 45 de zile calendaristice de la publicarea în monitorul oficial a bugetului naţional, să putem aproba şi bugetul local. Noi avem pregătit proiectul de buget, dar trebuie să vedem şi care sunt influenţele de la nivel naţional: ce sume vin din TVA, pentru şcoli, salarii, cheltuieli materiale, partea pentru persoane cu dizabilităţi, partea de echilibrare bugetară. Imediat ce apare bugetul naţional le vom şti şi vom definitiva proiectul local de buget. Îmi doresc ca la şedinţa pe finalul lunii ianuarie 2016 să putem avea discuţia pentru bugetul local", a spus Simionescu.
Pe acest subiect, deputatul PSD Marian Dragomir a comentat spunând că proiectul de buget naţional va primi în Parlament girul formaţiunii politice din care face parte doar dacă vor fi puse în aplicare principalele promisiuni ale fostului guvern. "Am avut săptămâna aceasta o discuţie la grupul parlamentar PSD din Camera Deputaţilor. Nu am văzut încă proiectul de lege, dar, de principiu, dacă se vor păstra toate acele măsuri pe care noi le-am început cu guvernul PSD atunci, probabil că vom vota actualul buget. Dacă nu vor fi implementate în buget creşterile salariale votate în Parlament, iar Guvernul va veni cu măsuri radicale nefavorabile cu siguranţă nu vom vota. Săptămâna aceasta se va depune la Parlament proiectul de buget, dar, repet, votul favorabil ţine de păstrarea unor măsuri pe care noi le-am implementat", a explicat Dragomir.
De precizat că, la nivel central, ministrul de finanţe, Anca Dragu, a făcut deja publice proiecţiile macroeconomice pentru bugetul de anul viitor. Acesta se bazează pe un deficit de 2,95% şi o creştere economică de 4,4%. În linii mari, actualul Guvern şi-a propus creşterea alocărilor pe parte de investiţii publice cu 4 miliarde de lei în plus faţă de anul acesta.