Mergi la conţinutul principal

Muniţii trimise forţelor care luptă cu jihadiştii, intrate în posesia acestora

Raportul, citat şi de ediţia electronică a publicaţiei New York Times, conţine o analiză a cartuşelor de calibru mic recuperate din Siria şi Irak cu ajutorul trupelor kurde şi care au fost folosite de jihadişti.
Potrivit documentului, dintr-un eşantion de 1.730 de cartuşe, 445 au fost produse în China, 338 în fosta Uniunea Sovietică, 323 în SUA, 154 în Rusia, 142 în Serbia şi 77 în România. Printre celelalte ţări de provenienţă a cartuşelor se mai numără Bulgaria, Coreea de Nord, Turcia, Iran, Kârgâzstan, Siria sau Cehia.
Respectivele muniţii au fost oferite guvernului irakian şi grupărilor angajate în luptele împotriva Statului Islamic, dar aceste unităţi nu au fost capabile să păstreze controlul asupra lor, astfel că în final muniţiile au ajuns în mâinile jihadiştilor.
Drept urmare, concluzia raportului este că trimiterea de armament adversarilor Statului Islamic poate avea ca o consecinţă nedorită chiar înarmarea acestei grupări jihadiste.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro