Comparat cu cel al predecesorilor săi hominizi, creierul lui Homo sapiens are alura unui uriaş. În ciuda cunoştinţelor lor numeroase şi a circumvoluţiunilor supradimensionate, oamenii de ştiinţă nu au reuşit niciodată cu adevărat să explice motivul pentru care creierul uman a evoluat în acest fel.
Potrivit cercetătorilor irlandezi şi scoţieni, răspunsul ar putea fi unul destul de simplu: pentru a supravieţui, omul a avut nevoie să coopereze şi a trebuit deci să se înzestreze cu un creier suficient de mare pentru a se descurca cu succes în aceste relaţii sociale complexe.
Pentru acest studiu, publicat în revista britanică Proceedings of the Royal Society B, savanţii au realizat un model informatic care reproduce creierul uman, a cărui reţea de neuroni era capabilă să evolueze pentru a reacţiona faţă de o serie de provocări de natură socială.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.