* consilierii județeni au aprobat, joi, documentația tehnico-economică, faza DALI pentru reabilitarea Pavilionului B al Spitalului Județean de Urgență Brăila (Spitalul 3) * este vorba despre o investiție care s-ar ridica la 90.568.175,24 lei cu TVA și pentru care Consiliul Județean încearcă să obțină fonduri europene * președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a dorit să transmită că este un pas important în reabilitarea acestui spital, găzduit de o clădire monument istoric de categorie B, clasă de importanță II (clădire de patrimoniu)
O primă etapă bifată privind încercarea de reabilitare a Spitalului 3 din Brăila. Consilierii județeni au aprobat, joi, în cadrul primei ședințe ordinare din acest an, un proiect privind documentația tehnico-economică, faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea Pavilionului B al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Brăila. Este vorba despre Spitalul 3 din Hipodrom, mai precis clădirea monument istoric situată în cartierul Hipodrom, pe strada Pietății, nr. 1 (construcțiile C1, C6 și C7).
După cum aflăm din anexa atașată proiectului de hotărâre, valoarea totală a investiției a fost estimată la 90.568.175,24 lei cu TVA (76.239.496,76 lei fără TVA). Din care construcția plus montajul: 56.885.779,97 lei cu TVA (47.803.176,45 lei fără TVA). De asemenea, durata estimată de execuție a obiectivului de investiții este de 36 de luni. Precizăm că pentru îndeplinirea acestui obiectiv, conducerea administrației brăilene încearcă să obțină finanțare europeană, după cum a declarat în mai multe rânduri președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac. Însă până acolo era nevoie de realizarea unei documentații care să stabilească starea clădirii și costurile pentru reabilitarea ei. Acest studiu a fost elaborat de SC Arhipolis SRL Brăila, firmă selectată în urma unei proceduri de achiziție publică, după cum se specifică în raportul proiectului de hotărâre.
”Având în vedere că starea actuală a clădirii - monument istoric este necorespunzătoare, fiind considerată a fi neconformă cu standardele europene ce se impun pentru funcționalitatea sa de spital, precum și interesul public al obiectivului și importanța activității Spitalului Județean de Urgență Brăila, Consiliul Județean Brăila a luat decizia includerii în strategia de dezvoltare a unui proiect ce vizează îmbunătățirea serviciilor de asistență medicală din județul Brăila și din regiune. (...) Față de situația existentă la ora actuală, dar și în contextul pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, realizarea investiției «Reabilitare Pavilion B (construcțiile C1, C6, C7), Spitalul Județean de Urgență Brăila, Str. Pietății, nr. 1» este absolut necesară și oportună pentru crearea unui climat corespunzător pentru desfășurarea activității medicale de specialitate (...), îmbunătățirea condițiilor de lucru ale personalului și a condițiilor oferite pacienților”, se mai precizează în raportul proiectului de hotărâre.
Obiectivele generale preconizate se referă la valorificarea Pavilionului B din punct de vedere al activităților ce se desfășoară în incintă; crearea unui climat corespunzător pentru desfășurarea actului medical; îmbunătățirea condițiilor de lucru ale personalului și condițiilor oferite pacienților.
Imobilul ”Școala Normală de Fete” unde funcționează pavilionul B al spitalului este înscris în lista monumentelor istorice 2014 la poziția 99, categoria de importanță B, clasa de importanță II - Clădiri din Patrimoniul Național. Acesta a fost realizat în perioada 1923-1933, având funcțiunea inițială de școală, însă după al Doilea Război Mondial a fost transformat în spital. În prezent, clădirea se află în domeniul public al Județului Brăila și este administrată de Spitalul Județean de Urgență Brăila, ca urmare a unei hotărâri a CJ din 2009. Clădirea monumentală, ”poate cea mai mare din țară cu acest program”, după cum se precizează în raport, ocupă o suprafață construită de 8.000 mp. Expertul tehnic a propus două soluții: una minimală și una maximală pentru reabilitare. Pe scurt, este nevoie de lucrări serioase de consolidare și de o serie de lucrări de modernizare și reabilitare printre care și termoizolarea imobilului.
Chiriac s-a arătat încântat de bifarea acestei etape
În cadrul ședinței ordinare a CJ Brăila de joi, când s-a dezbătut și aprobat acest proiect, președintele Francisk Chiriac a dorit să sublinieze importanța realizării documentației și faptul că planul privind reabilitarea clădrii poate merge mai departe.
”Am reușit să facem și acest DALI. Este un pas important pentru modernizarea și reabilitarea întregului ansamblu de clădiri, astfel încât să ne ducem proiectul la final. Este un proiect început în mandatul trecut și vreau să le mulțumesc și consilierilor vechi și celor noi pentru că una dintre prioritățile noastre, ale tuturor, indiferent de culoarea politică, este modernizarea acestui spital. Am rugămintea să votăm acest proiect”, a declarat Chiriac.
Fără alte discuții, proiectul a fost aprobat în unanimitate.