La fiecare festival de jazz, îmi vine în minte unul din ultimele concerte pe care Johnny Răducanu le-a dat la Brăila (şi unul din ultimele din viaţa sa). Se întâmpla la sala “Tineretului” şi Johnny a cântat absolut minunat, la limita dintre realitate şi magie. În acele clipe de graţie, mă întrebam ce-l mai motiva pe Johnny să cânte atât de bine, de unde îi venea bucuria de a mai cânta lui, un om bolnav, care îşi simţea sfârşitul aproape. Cum putea să transmită atâta emoţie bătrânelul acela hâtru despre care Brăila descoperea uimită că este fiul ei?
Răspunsul l-am primit abia după moartea sa. După ce am citit mai multe interviuri şi cărţi cu şi despre el. Cred că în concertul de care vă povestesc, Johnny aducea un ultim omagiu oraşului în care s-a născut, oferea un tribut (cum se spune în jazz) părinţilor şi familiei sale, brăilenilor în general. Johnny îşi rememora bucuria de a fi fost copil pe străzile Brăilei, alături de alţi copii ţigani, armeni, greci, evrei, lipoveni şi români. În absolut toate apariţiile sale publice din ultimii ani de viaţă, Johnny vorbea cu nesfârşită dragoste şi cu deplin respect despre Brăila natală.
Şi iată că Brăila îi întoarce marelui muzician o fărâmă din iubirea sa. Şi îl “pomeneşte” o dată pe an, într-un festival ce îi duce numele mai departe. Este un festival pentru tineri, pe care Johnny îi sprijinea şi îi încuraja atâta cât putea. Dar este şi un festival cu excelente recitaluri în care mari muzicieni de jazz se adună din toată lumea pentru a-i oferi şi a ne oferi muzica lor.
Ascultându-i, ai deseori senzaţia că atât tinerii din concurs, cât şi invitatii care oferă recitaluri cântă de parcă Johnny i-ar auzi. Şi cântă cu sentimentul că trebuie să se ridice la nivelul maestrului. Rezultă din această combinaţie de dragoste pentru Johnny şi de respect pentru talentul său adevarate sărbători ale jazz-ului. Sărbători care au acest ingredient secret: toţi cântă cu gândul la Johnny Răducanu.
Şi tot o forma de respect pentru Johnny este organizarea impecabilă, de fiecare dată, a evenimentului. Începând cu calitatea sonorizării şi a luminilor, continuând cu componenţa juriului şi terminând cu valoarea incontestabilă a câştigătorilor, totul se face cu maximum de profesionalism.
Din numărul mare de oameni implicaţi în realizarea acestui festival, voi aminti doar două nume: Maria Puşcaşu, directorul Centrului pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Brăila şi Michael Creţu, un mare muzician de jazz şi membru al familiei lui Johnny Răducanu. Ambii se implică total în buna desfăşurare a festivalului, Maria Puşcaşu pe linie de organizare, iar Michel Cretu venind la fiecare festival cu câte o surpriză minunată din zona muzicii de jazz. Anul acesta surpriza a fost fabulosul “Michael Cretu Trio”, care a cântat, cum altfel, în memoria lui Johnny Răducanu…
Pentru muzica pe care ne-ai lăsat-o în înregistrări audio şi video, pentru cuvintele frumoase pe care le-ai rostit mereu despre orasul tău natal, pentru că ne-ai învăţat că jazz-ul înseamnă bucurie, pentru acest festival pe care tot tu ne-ai făcut să-l avem aici, la Brăila, îţi mulţumim, Johnny!
P.S. La îndemnul d-lui Michael Creţu, îmi permit să fac din acest colţ de pagină o sugestie. Să adăugăm festivalului încă o zi, pe cea de joi, în deschiderea concursului propriu-zis. Ar fi o zi de “încălzire”, în care să se cânte un jazz mai “popular”, pe gustul marelui public. Adică o formulă de a atrage şi alţi spectatori către jazz. Potrivit pentru aceasta ar fi, cred, un big band care să cânte doar teme standard populare, poate chiar Big Band-ul Radio.
