Muşat, banii înapoi la stat! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Muşat, banii înapoi la stat!

Păi, Muşat ăsta nici să-i ducă gunoiul Dianei nu ar fi vrednic, pentru că are şi sacul menajer orgoliul lui.

Ceea ce mă enervează la Muşat şi nu cred că sunt singurul care simte o doză de repulsie faţă de acest personaj controversat, divorţat de ani buni de gramatica limbii române, este felul în care reuşeşte să se strecoare prin viaţă, să parvină, să se ghiftuiască fără să mişte un deget. Nu am nimic cu puturoşii şi nici cu trântorii, atâta vreme cât nu stau cocoţaţi pe un munte de bani publici şi îşi mănâncă de sub cur. Nu este absolut nimic în neregulă să nu îţi placă munca, să vrei să o arzi sictirit într-un Audi 8, din moment ce ai câştigat vreo 214 milioane de euro la loto sau eşti descendent al familiei Djuvara.

Problema este că Cornel Muşat nu este nici una, nici alta. Nu a câştigat la loto o sumă considerabilă, nu pentru că nu ar avea noroc, ci pentru că probabil încă se străduie să înveţe cum se scrie un bilet la loterie. Cât despre arborele lui genealogic, mai bine l-am ruga pe Mădălin Voicu să se intereseze, că sigur află mai multe înaintea noastră.

Faptul că Muşat câştigă 800 de milioane de lei vechi lunar (prin firma lui, Service Guard) de la Consiliul Judeţului lui Bunea Stancu nu este decât una din multele colive de care a beneficiat fostul karatist de cartier la viaţa lui de om de afaceri făcut la normă. Nici nu vreau să mă gândesc câte sute de milioane de lei a băgat Muşat la chiloţi pentru faptul că îşi trimitea gealaţii să bată femei gravide şi bătrâne în autobuze sau tramvaie.

Şi nu, eu nu cred că Bunea Stancu face jumi-juma banii cu Cornel Muşat, dându-i ditamai contractul de 800 de milioane de lei lunar pentru paza aeroportului de la Ianca. Să fim serioşi, în ziua în care Bunea Stancu se va bucura la un mizilic de 10.000 de euro lunar, înseamnă că deja este un om terminat, îmbălsămat, îngropat şi grabnic jos de la putere dat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro