MOZAIC. Lumea filmului a mai pierdut un actor: Richard Attenborough | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

MOZAIC. Lumea filmului a mai pierdut un actor: Richard Attenborough

Actorul şi regizorul britanic Richard Attenborough, fratele mai mare al naturalistului şi prezentatorului de televiziune britanic David Attenborough, a murit duminică, la vârsta de 90 de ani, potrivit fiului acestuia, transmite Mediafax.
Una dintre cele mai mari realizări ale lui Richard Attenborough a fost filmul dedicat Mahatmei Gandhi, pentru care a câştigat un premiu Oscar pentru cel mai bun regizor.
Însă el a devenit celebru şi prin rolurile sale, printre care se numără cel al proprietarului parcului tematic din "Jurassic Park".
Richard Samuel Attenborough s-a născut pe 29 august 1923, în Cambridge, Marea Britanie. A primit titlul de cavaler al Ordinului Marii Britanii în 1976 şi pe cel de baron în iunie 1993. Tatăl său, Frederick, a fost profesor universitar, iar mama sa s-a aflat printre cei care au denunţat dictatura lui Francisco Franco şi i-au ajutat pe refugiaţii spanioli.
Richard Attenborough, care îşi dorea să fie actor încă de la vârsta de patru ani, a obţinut o bursă la Royal Academy of Dramatic Art în 1941. În acelaşi an a debutat pe scena de teatru londoneză (West End), iar, în 1942, a jucat primul său rol într-un film, “"Mai presus de toate/ In Which We Serve", de Noel Coward.
Ulterior s-a alăturat Royal Air Force (Forţele aeriene britanice), devenind pilot, iar, în 1944, a făcut voluntariat pentru o unitate de filmare care activa în Germania.
Attenborough a jucat multe roluri de oameni slabi şi neadaptaţi, după cel de-Al Doilea Război Mondial, în filme precum "Brighton Rock", "Şedinţă de spiritism într-o după-amiază ploioasă/ Seance on a Wet Afternoon" şi "10 Rillington Place". Şi-a construit, de asemenea, o prestigioasă carieră în teatrul şi cinema-ul britanic.
Cel de-al cincilea film pe care l-a regizat, “"Gandhi", lansat în 1982, l-a impus în lumea personalităţilor cinematografiei britanice şi i-a adus numeroase premii, precum opt Oscaruri, printre care cel pentru cel mai bun regizor şi cel pentru cel mai bun lungmetraj (în calitate de producător). Acelaşi film i-a adus un Glob de Aur pentru cea mai bună regie şi două premii BAFTA, menționează Mediafax.
Richard Attenborough a câştigat numeroase premii pentru întreaga activitate - BAFTA (1983), BIFA (1992), cel al Chicago International Film Festival, cel al Academiei de Film Europene (Award of Merit).
Pentru multe roluri ale sale, Richard Attenborough a fost nominalizat la premii prestigioase şi a şi obţinut multe dintre acestea, printre care Globul de Aur pentru interpretările din "Doctor Dolittle" (1967) şi "Canoniera de pe Yangtze/ The Sand Pebbles" (1966).
De asemenea, era un aprig om de afaceri, activând în domeniul televiziunii şi radioului britanic, şi era implicat în multe activităţi caritabile.
În 2008, el a suferit un accident cerebral şi de atunci se deplasa în scaunul cu rotile. În ultimii ani a locuit într-un azil de bătrâni împreună cu soţia sa, actriţa Sheila Sim.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro