Actorul Jackie Chan va veni în premieră în România, pentru a participa la deschiderea Zilelor Filmului Chinezesc, un eveniment ce se va desfăşura între 11 şi 18 septembrie, în Capitală, a declarat pentru Mediafax Mihai Kogălniceanu, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC). Astfel, în urma memorandumului semnat de Kogălniceanu şi Luan Guozhi, directorul general adjunct al Administraţiei de Stat pentru Presă, Publicaţii, Radio, Film şi Televiziune (SAPPRFT) din Republica Populară Chineză, pe 28 martie, un festival de film românesc şi unul dedicat cinematografiei chineze vor fi organizate în cele două ţări. În timpul festivalurilor vor fi proiectate aproximativ cinci lungmetraje, ţara gazdă fiind cea care decide filmele ce vor rula la eveniment. Potrivit memorandumului, o delegaţie ce include actori şi regizori se va afla în România pentru a desfăşura activităţi de promovare a industriei cinematografice chineze.
"Jackie Chan va fi prezent, pe 11 septembrie, la deschiderea festivalului", a declarat, luni, pentru Mediafax Mihai Kogălniceanu. "Pe lângă colaborarea economică, colaborarea în domeniul culturii este la fel de importantă pentru relaţiile de succes şi prosperitate ale celor două naţiuni", a mai declarat directorul general al CNC.
Evenimentul Zilele Filmului Chinezesc se va desfăşura între 11 şi 18 septembrie, la cinematograful Union din Capitala, deschiderea urmând să aibă loc pe 11 mai, la Grand Cinema Băneasa. Evenimentul este organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei în colaborare cu Casa Româno-Chineză, cea din urmă asigurând finanţarea evenimentului.
Jackie Chan, născut în 1954, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi actori originari din Hong Kong, reuşind să-şi construiască o carieră de succes în filmele cu arte marţiale. În 2002, a câştigat un premiu Taurus pentru întreaga carieră la World Stunt Awards (Oscarurile în domeniul cascadoriilor) şi în acelaşi an a primit o stea pe Walk of Fame. De asemenea, a câştigat un premiu MTV Movie pentru întreaga carieră, în 1995, şi alte două premii MTV Movie pentru rolurile din prima şi a doua parte a seriei "Ora de vârf/ Rush Hour". În 1999, a fost numit actorul anului la Hollywood Film Festival.
Printre filmele în care a jucat se numără "Fracul magic", "Ocolul Pământului în 80 de zile", seria "Ora de vârf", "Spionul din vecini", "Karate Kid" şi a asigurat vocea Maimuţei în seria "Kung Fu Panda".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.