Mopedist fără permis prins în flagrant pe o stradă din Movila Miresii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mopedist fără permis prins în flagrant pe o stradă din Movila Miresii

• Nicuşor Daniel Tudor, de 20 de ani, va fi judecat pentru punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere fără permis • “inculpatul a creat un pericol iminent pentru circulaţia pe drumurile publice”, precizează procurorul de caz

 

În vârstă de 20 de ani, Nicuşor Daniel Tudor, tânăr din comuna Movila Miresii, a fost trimis în judecată sub două capete de acuzare: punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat şi conducere fără permis.

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în seara zilei de 27 iulie 2017, în jurul orei 20:00, un echipaj din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila, aflat în misiune, l-a depistat pe Nicuşor Daniel Tudor în timp ce se deplasa cu mopedul pe strada Târgului din comuna Movila Miresii.

Poliţiştii i-au întocmit tânărului dosar penal, după ce au constatat că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar mopedul pe care-l conducea nu figurează înregistrat. Cazul a fost ulterior preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. “Prin lipsa de îndemânare, de experienţă şi de cunoaştere a normelor de circulaţie rutieră, coroborate cu modul concret în care a condus un autovehicul - pe timp de zi, în localitate, pe un drum judeţean -, inculpatul a creat un pericol iminent pentru circulaţia pe drumurile publice şi care ar fi putut avea urmări din cele mai grave pentru viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a celorlalţi participanţi la trafic, dacă ar fi fost pus în situaţia de a efectua manevre specifice când ar fi întâlnit pe şosea alte autovehicule, persoane ori când s-ar fi confruntat cu situaţii neprevăzute”, precizează procurorul de caz .

Dosarul penal al tânărului din Movila Miresii a fost trimis instanţei de judecată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro