Mopedist din Movila, dat pe mâna judecătorilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mopedist din Movila, dat pe mâna judecătorilor

• Nicuşor Lazăr, din comuna Movila Miresii, a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis 

 

În vârstă de 33 de ani, Nicuşor Lazăr, din comuna Movila Miresii, a fost anchetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul fără permis” (art. 335 alin. 1 Cod penal).

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii brăileni, în după-amiaza zilei de 19 septembrie 2017, în jurul orei 17:45, agenţi din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila, aflaţi în serviciu de patrulare (cu autospeciala MAI 28752) pe strada Orizont din comuna Movila Miresii, au oprit pentru verificări mopedul condus de inculpatul Nicuşor Lazăr. “Fiindu-i solicitate actele de identitate şi permisul de conducere, inculpatul a prezentat cartea de identitate şi a declarat că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, astfel că a fost condus la sediul Postului de Poliţie Movila Miresii, pentru verificări”, precizează procurorul care s-a ocupat de caz.

Ulterior, Serviciul Rutier din cadrul IPJ Brăila a informat că Nicuşor Lazăr nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind audiat, inculpatul a precizat că a cumpărat mopedul în luna septembrie 2017 pentru a se deplasa cu el la locul de muncă, cu toate că nu deţinea permis de conducere.

Dosarul penal va fi soluţionat de instanţa de judecată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro