Copilărie de coşmar pentru două fetiţe din Gropeni, una de 10 şi cealaltă de 11 ani. Micuţele au fost batjocorite în mod repetat de un individ de 39 de ani, însă abia acum una dintre fete a avut curajul să vorbească despre teroarea care i-a marcat viaţa. Tudorel Roşca, de 39 de ani, un pedofil recidivist, a fost cel care le-a obligat pe fete să întreţină relaţii sexuale cu el, una dintre victime, pe care a terorizat-o timp de patru ani, fiindu-i chiar nepoată. Violatorul a fost reţinut de poliţiştii de la Investigaţii Criminale şi ieri a fost dus în faţa instanţei, pe numele lui fiind emis mandat de arestare.
Cea care a dat alarma la poliţie a fost bunica fetei de 10 ani, imediat ce a aflat de abuz. Joi, la prânz, bunica a certat-o pe micuţa trimisă să cumpere pâine întrucât întârziase prea mult. Fetiţa a izbucnit atunci în plâns şi i-a povestit femeii că localnicul Tudorel Roşca a dus-o cu forţa în locuinţa lui şi a obligat-o să întreţină raporturi sexuale.
"La data de 22 mai, la ora 13.30, la sediul Postului de Poliţie Comunal Gropeni s-a prezentat bunica fetei, care a reclamat violul. La scurt timp după sesizare, bărbatul a fost găsit şi condus la sediul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Chiscani, pentru cercetări, stabilindu-se că acesta ar fi obligat-o pe minoră să întreţină în mod repetat raporturi sexuale cu el, respectiv în perioada 2013 - mai 2014. De asemenea, se pare că în perioada 2010 - aprilie 2014, tot prin constrângere, acesta a întreţinut raporturi sexuale şi cu nepoata lui, în prezent în vârstă de 11 ani", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Cele două victime au fost examinate din punct de vedere medico-legal, pentru emiterea concluziilor. Potrivit anchetatorilor, din declaraţiile fetelor şi constatarea medico-legală se pare că la fetiţa de 10 ani s-a consumat actul sexual, iar la cea de 11 ani, rudă cu agresorul, ar fi fost vorba de sex oral şi tentative de viol. Nepoata pedofilului urmează să fie reexaminată în zilele următoare, pentru a se stabili concret dacă a fost şi ea violată. În ultimul timp, se pare că fetiţa ar fi spus că nu vrea să îşi mai viziteze unchiul, fără a explica care sunt motivele. Zilele trecute, adevărul a ieşit însă la iveală.
"Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila se află înregistrată o cauză în care un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Gropeni, judeţ Brăila, este inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de viol, în concurs, infracţiune prevăzută de art. 218 alin 1 Cod Penal. Se reţine în sarcina acestuia că a violat două părţi vătămate minore, în condiţiile în care anterior a mai fost condamnat tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol, tot cu o minoră, având o condamnare de 16 ani şi fiind eliberat în anul 2008, cu un rest 1.022 de zile. La una dintre victime este confirmat violul din punct de vedere medico-legal, iar la cealaltă nu este confirmat, în sensul că nu au fost descoperite leziuni, dar este un alt gen de viol. Pentru moment este pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat şi a fost dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă", a precizat procuror Gheorghe Velea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
Copilele aflate în stare de şoc au fost consiliate de asistenţii sociali ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului, specialiştii încercând să le facă să treacă peste trauma suferită. Copilele abuzate au rămas în mijlocul propriilor familii şi vor beneficia de consiliere şi în perioada următoare. "La sesizarea Poliţiei, specialiştii Direcţiei pentru Protecţia Copilului au asistat la audierea celor două minore, una de 10 şi cealaltă de 11 ani, care au fost victime ale abuzului sexual. Ele au fost preluate de familii, s-au demarat programe de consiliere psihologică atât pentru fetiţe, cât şi pentru membrii familiilor acestora. Nu s-a impus preluarea în regim de urgenţă. S-a constatat că există relaţii de ataşament între fetiţe şi membrii familiei, astfel încât separarea nu ar fi făcut decât să accentueze trauma prin care cele două au trecut", a precizat Simona Cimpoae, director adjunct al DGASPC Brăila.
Individul din Gropeni a băgat groaza în localnici
Pedofilul de 39 de ani, care este căsătorit şi are un băiat de 12 ani, nu este la prima faptă de acest fel, dar, deşi a stat ani buni la puşcărie, nu s-a liniştit. În 2003, o altă fetiţă de 11 ani, din Gropeni, a fost victima lui. Tudorel Roşca, atunci în vârstă de 28 de ani, a atacat-o pe Alina S., elevă în clasa a V-a, care era la scăldat într-un canal de irigaţii situat la intrarea în comună, şi a obligat-o să suporte două partide de sex oral.
Acum, după ce a batjocorit alte două copile, violatorul riscă până la 12 ani închisoare pentru infracţiunea de viol în formă continuată. În faţa anchetatorilor, violatorul nu şi-ar fi recunoscut faptele comise, susţinând sus şi tare că este nevinovat. Individul a susţinut că şi la puşcărie a ajuns degeaba, pentru că el era tot nevinovat. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de viol, în formă continuată, a precizat procurorul, este de la 5 la 12 ani urmând ca inculpatului să îi fie revocat restul de pedeapsă şi sporul prevăzut de infracţiunea săvârşită în concurs. Asta dacă va fi găsit vinovat.