• întreaga urbe se arată disperată de brambureala completă din transportul public de persoane, printre altele de autobuzele supra-aglomerate, dar şi de timpul mare de aşteptare în staţii • ca să dreagă busuiocul, municipalitatea a asigurat “Braicar” finanţarea pentru un lot de 12 mini-autobuze care vor sosi în octombrie, lună în care compania va prelua şi traseele secundare 16 şi 17 • în plus, autoritatea locală promite în continuare sprijin similar pentru lărgirea parcului auto cu autobuze noi dar şi second hand
Zeci de minute de aşteptare în staţii, autobuze super-aglomerate la orele de vârf pe liniile principale, în timp ce pe liniile secundare maşinile se plimbă aproape goale, microbuze depăşite de nevoia de transport în Chercea, automate de bilete “furăcioase”. Cam acestea ar fi pe scurt nemulţumirile adunate de brăileni cu privire la transportul în comun asigurat de “Braicar”, mai cu seamă în ultima săptămână, de când a început noul an şcolar.
La primele ore ale dimineţii, şi apoi la orele amiezii, călătoria cu autobuzul a devenit un calvar, iar limitările parcului auto ale companiei publice de transport se văd acum, mai mult ca niciodată. Toate acestea, ca efect al preluării de către “Braicar” a traseelor secundare la care au renunţat operatorii maxi taxi. De altfel, luna viitoare microbuzele maxi-taxi vor ieşi şi de pe traseele 16 şi 17, ceea ce înseamnă o presiune în plus pe parcul auto al “Braicar”. O primă gură de oxigen vine în luna octombrie, când ar urma să ajungă la Brăila lotul de 12 autobuze cumpărate recent de “Braicar”, cu bani de la bugetul local. În plus, municipalitatea promite noi achiziţii de autobuze, chiar şi la mâna a doua. Dar e suficient?
Brăilenii supăraţi că trebuie să aştepte cu zecile de minute în staţii mai au de îndurat până în octombrie, adică până la recepţia celui mai recent lot de 12 autobuze noi-nouţe cumpărate de „Braicar”. Abia atunci ar putea să crească frecvenţa mijloacelor de transport în staţii, astfel încât problemele stringente reclamate de călători să se rezolve, măcar în parte, iar autobuzele să nu mai fie arhipline.
Dacă pe perioada verii ieşirea din trasee a operatorilor maxi-taxi şi predarea prestării serviciului către „Braicar” nu s-a cunoscut prea tare, odată cu începerea noului an şcolar, limitele parcului auto ale opratorului public au devenit stringent/evidente. Microbuzele care asigură transportul călătorilor pe linia 13, de exemplu, nu reuşesc să facă faţă fluxului de călători în intervalul orar de până la începerea cursurilor la şcoli şi licee, iar povestea se repetă la prânz sau după-amiaza când elevii termină orele şi se reîntorc acasă. „E ceva de groază dacă vrei dimineaţa să ajungi din Chercea în Centru. Microbuzele sunt arhipline: elevi care merg la cursuri, pensionari care merg la piaţă. Maşinile au culoare mici, iar două persoane nu pot trece una pe lângă alta aşa că fie şoferii deschid uşa din spate să coboare lumea, fie călătorii se dau jos pentru a face loc unei persoane să coboare. Pur şi simplu ne frecăm unii de alţii, nervi şi transpiraţie de la primele ore”, s-au plâns mai mulţi cherceni care spun că după o astfel de experienţă preferă să meargă pe jos de la Piaţa Halelor până pe Republicii sau în centru. Tot din zona Chercea au venit şi alte reclamaţii, de această dată privind linia 35, şi ea preluată recent de „Braicar” de la un oprator maxi-taxi: „Circulă şi la jumătate de oră şi umblă autobuzele alea mai mult goale. Ca să nu mai spun că se zdruncină din toate încheieturile pe străzile pietruite din Chercea de zici că acum se dezmembrează. Aia este clar motorină consumată aiurea şi uzură nejustificată a piselor de schimb. Să ducă domnule traseele din zona Chercea pe linia lui 5, adică pe strada Comuna din Paris, că şoseaua este bună, astfel încât să poată băga autobuze în locul microbuzelor de pe 13, şi se mai rezolvă din probleme. Iar microbuzele să le ducă pe linia 35 că şi aşa circulă mai mult goale. N-o să moară nimeni dacă o să meargă un pic pe jos până la Comuna din Paris şi nu le mai trece maşina prin poartă, dar cel puţin se va circula mai civilizat”, au mai comentat şi alţi călători din Chercea.
„Să permită şoferilor să vândă bilete sau să revină la taxatoare”
Nemulţumiri sunt şi în ce priveşte traseul 34, la fel şi el predat în sarcina „Braicar”: „Înainte microbuzele ajungeau până în Centru. Acum nu se mai poate, pentru că nu încap autobuzele pe străzi. Trebuie făcut ceva şi cu traseul acesta”, ne-a sesizat un cititor. “Mai e şi problemă cu biletele. La bancomate găseşti doar cu două călătorii. Dar dacă n-am în portofel decât 1,5 lei sau 2 lei ce fac? Mă duc pe jos acasă? E o tâmpenie. Iar bancomatele îţi fură pur şi simplu banii. Am păţit-o deja. Ca să anunţi compania şi să-i aştepţi să vină să verifice dacă într-adevăr nu ţi s-a eliberat bilet, ori bancomatul nu ţi-a dat restul corect, mai bine te laşi păgubaş. Mai ales dacă te şi grăbeşti la muncă. Să dea voie la şoferi să vândă bilet, aşa cum se întâmplă în Galaţi, de exemplu! Să pună o cameră de luat vederi pe şoferi şi astfel îi obligă să dea şi bilet. Cea mai mare tâmpenie au făcut cu scoaterea taxatoarelor. Eu de asta am renunţat la Braicar. Ce atâta stres? Am, n-am 3 lei în buzunar? Am 5 lei, că la 10 lei nu ştie să socotească să dea restul măreţul bancomat”, se continuă seria comentariilor.
“Din staţiile de mijloc de traseu, nicio şansă să urci”
Dar peste toate acestea, numitorul comun al tuturor reclamaţiilor călătorilor este acela al timpilor de aşteptare prea mari în staţii şi de aici aglomeraţia din autobuze la orele de vârf. Iar această îmbulzeală înseamnă mediul propice acţiunii hoţilor din buzunare. Ca să facă faţă cerinţelor după preluarea unor trasee secundare, “Braicar” a scos de la naftalină autobuzele marca BMC cumărate acum peste 10 – 12 ani şi care în parte fuseseră trase pe linie moartă fiind folosite ca sursă de piese de schimb pentru BMC-urile care încă mai funcţionau, erau în circulaţie şi arătau cât de cât mai bine: linoleum netocit până la lemnul podelei sau scaune cu şezut şi spătar ceva mai curăţele. “Este clar că au scos la bătaie toate maşinile pe care le au pe acolo în speranţa că astfel vor face faţă liniilor principale şi celor secundare. Dar cred că se strică zilnic maşinile pe drum şi sunt nevoiţi să completeze din altă parte, de pe alt traseu. Şi atunci stai şi aştepţi şi jumătate de oră câte un 4 sau un 10, iar prin staţie trece maşina 2 una după alta. Sau vine 4 sau 5 unul după altul, atunci când se suprapun graficele de circulaţie cu maşinile care au traseu prelungit până la Carrefour sau care vin de la Carrefour. Parcă sunt făcute graficele fără cap şi coadă. Este evident că le trebuie maşini în plus, că se fac zilnic tot felul de artificii ca să fie cât mai multe maşini în trasee, dar tot nu fac faţă”, au mai comentat cititorii “Obiectiv”.
“E dezastru. Copilul meu pleacă cu o oră mai devreme de acasă. Suntem undeva la mijloc de traseu şi, deşi lejer ar putea să plece pe la şi jumătate din staţie, că ar ajunge la şcoală, pleacă de la fix de acasă, cel târziu la şi un sfert să fie în autobuz. Altfel nu mai prinde. Şi ajunge la şcoală foarte devreme, ştiu eu ce face în timpul acesta?”, şi-a arătat nemulţumirea Ioana C.
Primăria n-a vrut să cumpere autobuze roşii. De teamă!
Cum se văd lucrurile de la nivelul cabinetului 1 al Primăriei?
Primarul Marian Dragomir spune că are cunoştinţă de toate aceste probleme şi că lucrurile se vor rezolva pe măsură ce vor fi cumpărate autobuze, fie ele noi-nouţe, fie la mâna a doua. „Nu ascund faptul că am multe informaţii că în această perioadă avem o problemă legată de ritmicitatea mijloacelor de transport în comun ale Braicar, dar şi ale transportatorilor privaţi. Am avut o discuţie cu domnul Săndulescu (Cornel Săndulsecu, directorul “Braicar” SA – n.r.). Dânsul mi-a făcut o propunere privind cumpărarea în rate a unor autobuze second hand care arătau destul de bine, fiind o marcă bună - Scania. Dar, din păcate, ar fi fost interpretabil în acest moment, faptul că, deşi pare hilar, acele autobuze erau roşii. Şi toată lumea, inclusiv presa ar fi spus că primarul Dragomir a adus autobuze roşii în Brăila. I-am transmis domnului Săndulescu să mai caute şi alte variante şi cred că în perioada următoare o să abordăm ideea cumpărării unor autobuze cu plata în rate. Bineînţeles, mai noi de zece ani. Anul următor continuăm şi cu alte achiziţii de autobuze noi. Suntem forţaţi de acest lucru. Repet, din ce în ce mai multe trasee rămân libere pentru că ele sunt abandonate de cei privaţi care le operează astăzi. (…) Eu prefer mijloace de transport noi, aşa cum a fost şi cazul celor 12 autobuze de capacitate mică, pe care le aşteptăm în luna octombrie. Dar în această perioadă, având în vedere faptul că cei de la privat părăsesc trasee într-un ritm ameţitor, trebuie să compensăm cu ceva”.
Din octombrie, “Braicar” preia şi liniile 16 şi 17
De altfel, în cursul lunii octombrie ar urma să expire şi perioada de 90 de zile în care traseele 16 şi 17 încă mai sunt operate de compania “TCF Imex”, iar la final vor fi predate spre exploatare SC “Braicar”. Ca şi în celelalte cazuri de abandon din partea operatorilor în regim maxi-taxi motivul îl constituie vechimea microbuzelor folosite de cei de la “TCF Imex”.
Ca o paranteză, o statistică din partea municipalităţii arată că dintre cele 23 de microbuze pe care le operează această companie 20 sunt mai vechi de 10 ani. Ori regula instituită prin contractul cu municipalitatea spune că trasele nu pot fi operate cu maşini mai vechi de 10 ani, sub sancţiunea desfiinţării contractului. Aşa că, în vară, primăria a notificat compania cu privire la rezilierea contractului, tocmai pe considerentul neîndeplinirii condiţiei privind vechimea maximă a maşinilor în traseu. „Eu cred că nimic nu este întâmplător în ceea ce priveşte renunţarea operatorilor privaţi la trasee. Noi, Primăria, am delegat un serviciu de transport, dânşii au participat la o licitaţie, şi-au asumat un caiet de sarcini, au semnat un contract care are şi drepturi şi obligaţii. În momentul în care a trebuit să îşi respecte obligaţiile a fost mai greu un pic pentru unii dintre ei. Acesta este motivul pentru care au renunţat la contracte, la trasee. (...) Dar dincolo de toate, eu cred că încet - încet ajungem tot la transportul public pe care eu îl susţin. În continuare va trebui să alocăm şi anul viitor fonduri pentru ca societatea publică de transport să îşi cumpere autobuze noi”, a mai spus Dragomir.
Dacă sosirea lotului de 12 autobuze de capacitate mică cumpărate de “Braicar” va avea loc înainte de ieşirea de pe traseele 16 şi 17 a microbuzelor “TCF” “şocul” în graficele opratorului public va fi mai mic. Altfel, timpii de aşteptare în staţii vor fi şi mai mari decât în prezent.
În altă ordine de idei, întrebat dacă şi când anume va fi reluată circulaţia tramvaielor pe bulevardul Dorobanţilor, pentru a scuti astfel cele 4 autobuze care suplinesc lipsa tramvaielor pe bulevard, primarul Brăilei a spus că totul depinde de soluţionarea litigiului privind mega-proiectul de modernizare a Dorobanţiului. „Momentan cred că tramvaie nu mai trebuie să cumpărăm. Suntem în litigiu cu asocierea care a lucrat pe bulevardul Dorobanţilor. Nu pot să îmi asum pierderea garanţiei dând drumul tramvaielor să circule pentru că este un proiect cu o valoare foarte mare. Aşteptăm să ne judecăm şi după aceea vom vedea. Doar dacă între timp din partea asocierii care a lucrat la bulevard vom primi acordul, fără pierderea garanţiilor, vom da drumul tramvaielor pe Dorobanţi”, a mai spus Dragomir.
Municipalitatea a chemat în instanţă datornicii maxi-taxi
Un alt aspect al problemei transportului se referă la acumularea de restanţe majore în ce priveşte plata redevenţei pentru traseele secundare pe care le aveau operatorii maxi-taxi. Potrivit unei situaţii de la Primărie, cei 4 operatori cumulează restanţe de aproape 1,5 milioane lei, echivalentul a peste 320.000 euro, din care aproximativ 1 milion de lei sunt datoriile de bază, iar restul, penalităţi şi majorări de întârziere. Mai mult, în unele situaţii municipalitatea a fost nevoită să meargă în instanţă pentru a-şi recupera banii cuveniţi, ajungându-se la solicitarea încuviinţării sechestrului asigurător asupra bunurilor debitorilor, inclusiv asupra microbuzelor pe care le au în tresee.
Pe primul loc este “Gebamy Trans”, care figurează în scripte cu o restanţă de 1,28 milioane lei, din care 0,96 milioane - redevenţă şi 0,32 milioane lei -
majorări calculate ca urmare a neachitării la termen a redevenţei. Pe locul II, cu 154.648 lei (din care 73.249 lei - datoria de bază şi 81.399 lei majorări de întârziere) apare “Minibus 2002”, iar p e locul III figurează “TCF Imex” cu o datorie de 12.431 lei reprezentând doar majorări de întârziere. În fine, cea mai mică datorie apare în cazul “Mantrans”SRL - 1.145,93 lei reprezentând penalităţi.
„Cu datorile suntem în instanţă deja. Sumele respective vi le-am prezentat la o conferinţă de presă anterioară. Nu le ştiu pe de rost, dar sunt sume foarte mari”, a mai comentat edilul şef.