În cazul primilor cinci candidaţi de pe listă, principalul criteriu care a fost luat în calcul au fost notorietatea şi activitatea anterioară a candidaţilor. Pentru următorii plasaţi pe poziţii eligibile a contat mai mutl susţinerea filialelor din care provin. Astfel, arădeanul Iosif Matula are susţinerea organizaţiilor din regiunea de dezvoltare Vest, Sebastian Bodu a fost propus de pedeliştii bucureşteni, iar democrat-liberalii din regiunea Nord-Est l-au susţinut pe suceveanul Petru Luhan. Tot pe locuri eligibile sunt Constantin Dumitriu (Galaţi), Oana Antonescu (Dâmboviţa), Elena Andronescu (Alaba), dar şi Rareş Niculescu. Europarlamentarii Maria Petre şi Alexandru Nazare, dar şi fostul ministru al Integrării Ene Dinga se regăsesc pe listă, dar nu pe poziţii considerate eligibile.
Monica Macovei confirmă că a acceptat să candideze pentru Parlamentul European
Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a confirmat că a acceptat să candideze pentru Parlamentul European din partea PD-L.
Anterior, surse politice au declarat că Macovei a acceptat oferta PD-L şi că ar urma să ocupe unul din primele trei locuri pe lista PD-L pentru europarlamentare, cel mai probabil imediat după Theodor Stolojan, care va deschide lista.
Fostul ministru al Justiţiei a declarat, pe 3 martie, că a primit din partea liderilor PD-L invitaţia de a candida pentru Parlamentul European şi că a solicitat o perioadă de gândire.