Într-o postare pe blogul său, intitulată "Ponta conduce conjuraţia inculpaţilor pesedişti", Macovei opinează că investigaţia procurorilor referitoare la şeful CJ Argeş "trebuie să ajungă la o decizie finală a instanţelor cât se poate de repede, fără presiuni politice".
"Paralel cu investigaţia procurorilor, însă, Victor Ponta şi PSD îşi apără consecvent inculpaţii din partid", acuză Macovei, amintind o serie de gesturi care ar dovedi că PSD s-a făcut de-a lungul anilor scut pentru "prietenii" săi inculpaţi.
"În 1997, conducerea PDSR, în frunte cu Adrian Năstase (un alt inculpat pentru corupţie), se deplasa la parchet şi făcea presiuni pentru eliberarea lui Gabriel Bivolaru, deputat PDSR. În 2002, acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru o fraudă de 67 de milioane de dolari. În 2010, DNA descoperea o reţea de politicieni PSD şi judecători de la Înalta Curte care aranjau procese şi plănuiau desfiinţarea DNA. Pentru aceste fapte, în acest moment, senatorul PSD Voicu se află în arest. Ieri, domnul Ponta, preşedinte PSD, s-a deplasat la Piteşti pentru a-şi exprima susţinerea pentru Constantin Nicolescu, cercetat penal pentru fapte de corupţie. Astăzi, membrii PSD ai delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-au făcut şi ei scut pentru apărarea prietenilor inculpaţi, anunţând că nu vor participa la discursul preşedintelui Basescu în plenul acestei instituţii în semn de protest faţă de reţinerea cercetatului penal Nicolescu. De 20 de ani, FDSN/PDSR/PSD s-a făcut, ori de câte ori a fost nevoie, scut în faţa justiţiei pentru a asigura impunitatea corupţiei politice. Consecvenţa PSD faţă de problema marii corupţii seamănă, deci, cu o conjuraţie perpetuă a inculpaţilor şi prietenilor acestora pentru blocarea justiţiei", susţine fostul ministru al Justiţiei.