Monica Macovei nu crede că Preda va fi exclus din PDL | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Monica Macovei nu crede că Preda va fi exclus din PDL

"Eu sunt de partea lui Cristian Preda. Doi, nu a fost exclus. A fost propunerea Biroului Permanent Naţional de excludere, decizia va fi sau nu luată în CNC. În opinia mea, nu vom ajunge nici la CNC. Sunt convinsă că, într-un fel sau altul, într-o procedură sau alta, vom reveni asupra deciziei în Biroul Permanent Naţional. Deci, în concluzie, vreau să spun că nu cred că Cristian Preda va fi exclus din partid", a spus ea.
Şi purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, s-a declarat convins că, în ceea ce priveşte situaţia lui Cristian Preda în partid, lucrurile, "în timp, într-un fel sau altul, se vor remedia''.
Cristian Preda spusese săptămâna trecută că vrea să se adreseze Biroului Permanent Naţional al partidului pentru a fi ascultat cu privire la situaţia prin care a ajuns să nu susţină candidatura lui Silviu Prigoană.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro