Monica Macovei a câștigat procesul intentat Antenei 3 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Monica Macovei a câștigat procesul intentat Antenei 3

Europarlamentarul Monica Macovei a anunțat că a câștigat definitv procesul intentat Antenei 3 și colaboratorilor săi care o acuzaseră în mod fals că ar fi anchetat protestatari la mineriada din 1990, Mihai Gâdea și Antena 3 fiind obligați să-i plătească daune morale.

 

Monica Macovei precizează că Victor Roncea și Radu Tudor sunt acum obligați de instanță să șteargă din postările lor "textele mincinoase" despre activitatea sa ca procuror în vara lui 1990.

"În realitate, am făcut exact opusul: am ajutat manifestanții din Piața Universității, am refuzat să anchetez sau să arestez manifestanți și am cerut să fie eliberați, am cerut cercetarea penală a polițiștilor și procurorilor care au reținut și arestat ilegal demonstranți din Piață și am emis, ca procuror, soluții de nevinovăție pentru oameni arestați ilegal în iunie 1990, până când mi s-a interzis accesul la aceste dosare'', arată europarlamentarul. ''Acesta este adevărul, iar instanța mi-a dat dreptate. Nu mai credeți minciunile Antenei 3! Nu vă mai lăsați manipulați de minciunile Antenei 3!", spune Monica Macovei.

Ea acuză Antena 3 și pe colaboratorii trustului "condamnatului Voiculescu" de faptul că "nu vor să spună adevărul, ci împroașcă cu minciuni în funcție de interesele lor și ale patronului lor aflat în închisoare pentru că a furat banii românilor''.  

Europarlamentarul Monica Macovei consideră că "reaua-credință a acestora era evidentă, pentru că, încă din anii 90, în spațiul public existau informații corecte privind activitatea sa în legătură cu Mineriada din 13-15 iunie 1990, care dovedesc exact contrariul celor afírmate de colaboratorii turnătorului Voiculescu".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro