Fostul ministru al Justiţiei a declarat că în cazurile instrumentate de DNA este vorba de "dosare care nu sunt politice, sunt de fraudă, de corupţie, sunt pur şi simplu dosare penale". Macovei a criticat apelul făcut în ultimele zile de liderii PSD de susţinere a preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, şi de pichetare a sediilor PDL din ţară. "Mesajul este să se oprească, este de intimidare (la adresa magistraţilor, n.r.), şi cred că ceea ce se plănuieşte cât vin cei care au asemenea mesaje la putere, PSD şi aliaţii lui, aşa văd lucrurile eu, va fi o prigoană împotriva acestor magistraţi, cu mesajul: «Niciodată să nu mai îndrăzniţi să ne cercetaţi penal»", a spus Macovei. Europarlamentarul a ţinut să precizeze că "atacul PSD este direct împotriva DNA (...) În toate rapoartele de monitorizare a CE cea mai lăudată instituţie şi pe primul loc este DNA".
"Văd că între alţii comentează domnii Năstase şi Ponta, nu ştiu, sau e unul singur, Năstase - Ponta. Adrian Năstase să se ducă să se judece, pentru că are dosare trimise în judecată şi le amână de ani de zile. Mi se pare incalificabil să vorbeşti despre justiţie, despre dosarele altora când tu îţi amâni procesele penale şi nu te duci să le judeci, iar domnul Ponta ar putea să se ducă să-l însoţească, ca să fie sigur că nu-şi amână şi data viitoare procesul (...) Tot timpul, cei doi, Ponta şi Năstase, s-au opus practic justiţiei, în cazul Năstase, în cazul celui de la Argeş, în cazul Bivoralu, tot timpul au încercat să blocheze justiţia", a mai acuzat Macovei.