Iată o parte din scrisoarea Monicăi Columbeanu:
"Irinel este bărbatul cu care m-am căsătorit din dragoste, de foarte tânără, şi al cărui copil l-am născut din toată dragostea. Astăzi totul s-a schimbat pentru că acesta m-a dezamagit, m-a rănit iremediabil şi continuă să o facă şi în prezent. Nu pot să mai tac pentru că el mă poate răni şi, mai mult, până la urmă, reuşeşte să mă omoare.
Nu-mi place să vorbesc despre problemele din familia mea, dar acum nu am altă posibilitate întrucât trebuie să înţelegeţi că nu mi-am abandonat copilul. Dimpotrivă, nu cred că există mamă pe această lume care să nu-şi iubească propriul copil. Irina mi-a fost încredinţată mie şi bineînţeles că trebuie să am grijă de ea. Din acest motiv voi face în continuare tot ce este nevoie pentru a-i oferi o viaţă cât mai liniştită, lipsită de griji de orice fel. Eu trebuie să continui să lucrez."
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.