Omonia Nicosia: Kotsolis - Davidson, Alabi, Wenzel, Charalambous - Patsatzoglou (Zlogar 80), Grammozis (Kyriakos 59) - Zurawski, Aguiar, Aloneftis (Efrem 62) - Konstantinou. Antrenor: Takis Lemonis
FC Vaslui: Kuciak - Buhuş, Cânu, Zubar, Bălace - Burdujan, Pavlovic, Genchev, Gerlem (Gângioveanu 66) - Wesley (Zmeu 87), Temwanjera (N. Jovanovic 74). Antrenor: Cristian Dulca
Cartonaşe galbene: Grammozis 14, Konstantinou 90+4/Buhuş 2, Gerlem 33, Pavlovic 82
Cartonaşe roşii: Charalambous 90+5 / Kuciak 88
Arbitri: Paolo Tagliavento - Massimiliano Grilli, Espedito Marco Musolino
Stadion: GSP; Spectatori: 15.000
Cum s-au marcat golurile:
0-1, min. 60: Wesley a înscris dintr-o lovitură liberă executată spectaculos, de pe partea dreaptă, la colţul scurt.
1-1, min. 82: Zurawski a egalat dintr-un penalty dictat de arbitrul italian după ce portarul Kuciak s-a bâlbâit la un balon şi apoi l-a faultat pe Konstantinou.
În minutul 86, cipioţii au marcat după executarea unui corner, însă portarul Kuciak fusese lovit şi se afla la pământ, iar golul a fost anulat.
Portarul Kuciak a fost eliminat în minutul 88. El a primit direct cartonaşu roşu după ce a aruncat furios înapoi în tribună un obiect cu care aruncaseră spre poarta sa fanii ciprioţi. Cum tehnicianul Dulca efectuase toate cele 3 schimbări, locul lui Kuciak în poartă a fost preluat de bulgarul Genchev.
Câteva minute mai târziu a fost eliminat şi Charalambous, în urma unui fault.
Meciul a fost prelungit cu nu mai puţin de 6 minute.
Jucătorii s-au confruntat cu o temperatură caniculară la Nicosia, unde la ora meciului au fost 39 de grade Celsius, după ce în timpul zilei fuseseră 45-46 de grade la umbră.
Pentru români, un bilet la acest meci a costat 25 de euro, în timp ce pentru suporterii Omoniei preţul tichetului a fost de 5 euro. Pe finalul primei reprize, în sectorul rezervat suporterilor vasluieni au apărut două persoane cu steaguri galben-verzi, care au rezistat doar câteva minute, pentru că forţele de ordine i-au evacuat de la peluză. Totuşi, fotbaliştii lui Cristian Dulca au fost încurajaţi de 40 de suporteri veniţi de la Vaslui, care au arborat un steag tricolor la tribuna VIP.
În tur, vasluienii s-au impus pe teren propriu cu scorul de 2-0.
Echipa patronată de Adrian Porumboiu se află la al doilea sezon european consecutiv, anul trecut FC Vaslui fiind eliminată din Cupa UEFA de cehii de la Slavia Praga.
Adversara moldovenilor a ocupat locul 2 în ultima ediţie de campionat din Cipru, iar în turul precedent a trecut de HB Torshavn (Insulele Feroe) prin două victorii, 4-0 şi 4-1.
Pe de altă parte, formaţia cipriotă a fost eliminată din Cupa UEFA în sezonul 2005-2006 de Dinamo, după 1-3 şi 2-1.