Republica Moldova este prima ţară din Parteneriatul Estic care va beneficia de liberalizarea regimului vizelor. După aprobarea PE, Consiliul ar urma să aprobe oficial regulamentul amendat, cel mai târziu în luna aprilie, după verificarea legală a textelor în toate limbile. Apoi decizia de eliminare a vizelor de călătorie pentru cetăţenii Republicii Moldova va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea regulamentului în Jurnalul Oficial al UE.
Raportoarea Tanja Fajon, din grupul S&D, a declarat că ziua de joi este una istorică pentru cetăţenii moldoveni, care vor putea să meargă fără vize în UE din această vară. „Republica Moldova a îndeplinit toate criteriile pentru a fi exceptată de la regimul vizelor, încheind o muncă importantă. Această procedură lungă şi dificilă a ajuns la capăt şi rezultatul va fi important pentru tineri şi pentru toţi ceilalţi cetăţeni", a precizat ea în cadrul dezbaterii premergătoare votului, care a avut loc joi dimineaţă.
Ea a mai menţionat că este mândră că a fost raportor la regimul vizelor pentru R. Moldova, subliniind că liberalizarea regimului vizelor este cu atât mai importantă, cu cât această ţară speră să semneze Acordul de asociere cu UE în luna august.
Oficialii români au salutat decizia, deşi, culmea, iniţiativa nu a aparţinut unui politician român.