Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi informează contribuabilii că, în Monitorul Oficial al României nr. 109/ 2025, a fost publicat OpANAF nr. 161/ 2025 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 114/ 2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locaţiune, precum şi a modelului şi conţinutului formularului ”Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune”.
Astfel, contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, au obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent, potrivit art. 83 alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Dacă bunul a cărui folosinţă se cedează este deţinut în comun, obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi la organul fiscal competent revine proprietarului, uzufructuarului sau altui deţinător legal desemnat prin contractul de închiriere sau actul de modificare a acestuia, după caz.
În cazul contractelor de închiriere aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2025, precum şi în cazul actelor de modificare a acestora, înregistrate la organul fiscal anterior acestei date, nu se aplică prevederile referitoare la desemnarea proprietarului, uzufructuarului sau altui deţinător legal care îndeplineşte obligaţia de înregistrare a contractului de închiriere.
Cererea de înregistrare a contractelor de locaţiune se completează şi se depune de către:
- contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi care au obligaţia înregistrării contractului la organul fiscal, potrivit legii;
- contribuabilii desemnaţi (proprietari, uzufructuari sau alţi deţinători legali desemnaţi), în cazul în care bunurile a căror folosinţă se cedează este deţinută în comun;
- locatorii care solicită înregistrarea contractului la organul fiscal pentru a constitui titlu executoriu pentru plata chiriei la termenele şi modalităţile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege.
Cererea se depune, direct sau prin împuternicit, la registratura organului fiscal competent, prin poştă cu scrisoare recomandată sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, după caz, la termenele stabilite de legislaţia în vigoare.
Cererea se completează în două exemplare, înscriindu-se cu majuscule, citeţ şi corect toate datele prevăzute de formular. Un exemplar al cererii, însoţit de copia contractului de locaţiune, se depune la organul fiscal competent şi un exemplar se păstrează de contribuabil.
Organul fiscal competent este:
a) organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică rezidentă are domiciliul fiscal, potrivit legii;
b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află bunul imobil care face obiectul contractului de închiriere, în cazul persoanelor fizice nerezidente/organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al împuternicitului, după caz, pentru persoanele fizice nerezidente; c) organul fiscal în raza căruia se face constatarea închirierii bunului mobil, conform dispoziţiilor legale fiscale, în cazul persoanelor fizice nerezidente;
d) organul fiscal în a cărui evidenţă este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii locatorul persoană juridică/altă entitate fără personalitate juridică.