Modernizarea străzii Griviţa a ajuns la etapa mutării reţelei electrice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Modernizarea străzii Griviţa a ajuns la etapa mutării reţelei electrice

De asemenea, acesta a precizat că a purtat zilele trecute o discuţie ceva mai dură cu firma "Tehnologica Radion", câştigătoarea contractului de modernizare, şi speră că, în urma acelei discuţii, nu vor mai interveni tot felul de tergiversări. "O să mai facem o serie întreagă de lucrări pe Griviţa, chiar dacă avem acum o situaţie...Azi sau mâine eu sper să se rezolve. Am discutat ieri ceva mai dur cu cei de la «Tehnologica». Au şi ei o problemă, dar asta e altă treabă. Probabil că au şi o problemă de bani, dar au şi o problemă umană, să spunem aşa, căci a murit directorul economic. Au început să se facă demersurile pentru a muta reţeaua de pe stâlpii vechi pe noii stâlpi. Cam într-o săptămână, vom avea mutată reţeaua şi se va putea intra pe partea stradală dintre Carpaţi şi strada Galaţi, urmând după aceea strada Galaţi şi Carantina. Ei sunt în urmă cu lucrările, dar eu sper că în sfârşit şi-au rezolvat problemele legate de stâlpi (...) Eu sper că, în jurul lui 1 septembrie, vom intra pe stradă la modul efectiv", a declarat edilul-şef.

Reamintim că miercuri, 11 august, muncitorii brăileni angajaţi de "Tehnologica Radion" în cadrul proiectului de modernizare a străzii Griviţa au făcut o grevă spontană, pe motiv că există mari întârzieri la plata salariilor. După ce li s-a promis ca vineri, adică astăzi, li se vor da banii, o parte dintre angajaţi s-au întors la muncă, alţii au refuzat în continuare să lucreze, până când se vor face efectiv plăţile. Rămâne de văzut dacă astăzi se va normaliza situaţia, aşa cum au promis cei de la conducerea "Tehnologica Radion".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro